146
EMIL VRABIE
zapozÿcen'n'a). în romàna termenul e de origine obscurà. Comparatia cu rus. kurgdn (Briiske, 25, DA, II, 187, DLRM, 342) spune prea putin despre provenienza cuvîntului romànesc.
    grâpa 1° „grapà" ; 2° „unitate agrarà : suprafata care poate fi grâpatâ ìntr-o zi“—ìn graiurile transcaratice (1° Dzendzelivs'kyj, Atlas Transkarp., h. 81, p.c. 198—212, Izoglosy, Nazvy, 48 ; 3° Dzendzelivs'kyj, Metrologia, 110). Etimol. : < rom. grapa (sensul 1°), folosit in cea mai mare parte a graiurilor românesti, inclusiv in Maramures, de unde 1-au împrumutat ucrainenii (ALRM, s.n., I, h. 28). în românâ termenul pare a fi strâvechi (Rosetti, II, 80 fi 114). Derivai : grdpaty „a grapa" < grapa, sau din rom. a grâpa, cu suf. -dty (Atlas Transkarp., h. 82, p.c. 96, 97, 127—131, 159, 168, 198—210. în p.c. 131 boronÿty ,,a grapa", termen ucrainean comun, e considérât mai nou ca sinoni-mul sàu grdpaty, iar ìn p.c. 159 smykaly „a grapa" — mai nou ca grdpaty. Aceste precizàri ale informatorilor ucraineni anchetati sìnt semnificative. Eie arata ca in bazinul superior al Tisei termenul grâpa nu este un ìmprumut recent din romàna, datorat bilingvilor din aceste parti, ci un cuvìnt vechi. grâpâty, vezi grapa.
    grópa „vale", „vàgàunà ìn munti" — in graiurile carpatice (Zelechowski, 170, Hrabec, 37). Etimol.: < rom. grodpd (Stocki, 352, Scheludko, 131, Saro-vol's'kyj, 58), de origine necunoscutà (Cioranescu, 381). Din ucr. termenul a trecut si in polonà (Wedkiewicz, Emprunts, 118).
    gros „turmà de oi care urmeazà sa fete"—in graiurile de stepà (Zelechowski, 170, Hrincenko, 351). Etimol.: cf. in rom. groasd „ìnsàrcinatà" < lat. grossa (Candrea—Densusianu, 118, nr. 768, Stocki, 353, Scheludko, 131, Saro-vol's'kyj, 55, Crdnjala, 438, Rosetti, V, 120). Sensul din ucr. nu este atestat in romàna (DA, II, 317, s.v. gros).
    grun' „coamà a unui munte", „deal“ — in graiurile carpatice (Hrincenko, 333, Malecki—Nitsch, h. 321, grati „pagórek", cu diveise variante fonetice, in p.c. 2, 3, 7, 8, 10—12, 16, 17, 20, 21, 25, 26, 28, 32, 33, 35—37, 39, Hrabec, 127, Stieber, Toponomastyka, II, 26). Etimol.: < v. rom. +gru)i „grui" < lat. +grunium (Miklosich, EWSL, 423, Kaluzniacki, 16, Rozwadowski„ 313, Zylko, 96, DLRM, 349, Cioranescu, 383), vezi § 3, pet. a. în ucr. termenul e cunoscut ìncà din sec. XIV—XV (Xudas, 147). Zd. Stieber, manifesta re-zerve fatâ de pàrerea lui D. Crànjalà ca in ucr. acest cuvìnt ar prò veni din polonâ (Steiber, op. cit., ibid., Crdnjala, 445). De altfel, St. Wedkiewicz admi-sese cà poi. grun < ucr. < rom. (Wedkiewicz, Dyalekt, 451). Termenul e frecvent fi ca toponim, la toti slavii din Carpatii Nordici. Dimin. : grunyk (Vincenz, 716) dérivât propriu, cu suf. -ÿk, hrûnok (Maleki—Nitsch, ibid.). cu suf. -ok
    grÿnda „polita in perete" (Zelechowski, 170). Etimol. : < rom. grinda ,,id." < v. si. de sud +grçda (Miklosich, EWSl., 77, Candrea, 402, Scheludko, 131, Drozdovs'kyj, 153, Mihàila, 40). Despre rom. ri > ucr. ry, vezi § 11.
    gurgül'a „cucui"—in graiurile lemkoviene (Hrincenko, 352). Etimol.:
<	v. rom. Egurgiti' ,,id." < lat. gurgulio (Stocki 553, Scheludko, 131, Sarovol'-s'kyj, 55, Wedkiewicz, Emprunts, 131, Meyer-Liibke, 334, nr. 3922). Aromàna pâstreazà V : gurgul'iu (Papahagi, 508). în ucr. ìmprumutul dateazà din