138
EMIL VRABIE
etimologie popularâ : -kóra „coajâ“ (din care se iacea adesea cingatori!). Cît priveçte g > h, fenomenul e frecvent în împrumuturile fâcute de ucrai-neni din romàna (cf. § 19). In fine, rom. od > ucr. 6 (§ 17). Altâ variantâ :
lyndokôra.
C
    ceretôvyna ,,loc cu multe tufiçuri“ — în graiurile transcarpatice (Hrycak, Rumuns'ki zapozycerin'a, 15). Etimol. : dérivât propriu, eu suf. -ov-yn-a
<	rom. cerèt „tufis“, „pâdure de ceri tineri“ < cer „varietate de stejar"
<	lat. cerrus, eu suf. -et. într-adevâr, termenul cer e cunoscut çi în nordul extrem al teritoriului limbii romàne, pînâ la zona de contact eu graiurile uerai-nene transcarpatice (ALR, s.n., III, h. 624, p.c. 334, 346, 362— în Maramureç).
     citura, vezi tûtora
    èukurlij (accent?) „ciocîrlie“ — în graiurile din Bucovina, Galitia sau Ucraina Transcarpaticâ (Hrincenko, 477). Etimol. : < rom. ciocîrlie, de origine necunoscutâ (Crânjalâ, 438, Rosetti, IV, 120).
     èül'a, vezi dziilyj
    èûtora „ciuturâ“—în graiurile carpatice, în Galitia (Miklosich, EWSl., 419. Etimol. : < rom. ciüturâ (Berneker, 164, Scheludko, 119, Sarovol's'kyj, 55, Crânjalâ, 444, Rosetti, V, 121). Originea termenului în rom. : gr. kctî>Xt|
>	lat. cotula > +kotyla, care, sub influenta lui kûtoç, a dat *cytola, de unde rom. ciüturâ (Mihâescu, 62—63). Prin pâstori, serie M. Mihâescu, ciuturâ s-a râspîndit apoi pe o arie foarte întinsâ : în bulgarâ, sîrbocroatâ, slovenâ, maghiarâ, ucraineanâ (subi, noastrâ — E.V.), albanezâ çi osmanà, de unde a trecut în neogreaeâ çi bulgara (ibid.). Var : citura „vas de tinichea" — în Galitia (Hrincenko, 466).
    éyndokora, vezi cynhakôra
    cyr „un fel de terci din mâlai“ — în graiurile de vest, cunoscut, ca regionalism, si în ucr. literarâ (Hrincenko, 463, Ukr.- russk. slovar', 434). Etimol. :
<	rom. cir „id.“. Pe baza unei analize foarte documentate si a unei argumen-târi riguroase si multilaterale, E. Petrovici a demonstrat, încâ în 1941, originea româneascâ a acestui cuvînt ucrainean (Petrovici, Note sl.-rom. I, 26—38). Explicatia sa a fost acceptatâ de I. Pàtrut (Pâtrut, 64). Totuçi vechea gre-çealâ, potrivit câreia în rom. termenul cir ar proveni din ucr. cyr, a continuât sâ se répété (Semcyns'kyj, 78, DLRM, 148). în 1965 acad. E. Petrovici a reluat problema, aducînd noi dovezi în sprijinul etimologici propuse în 1941. (Petrovici, Note etimol. II, 358—359). în rom. cir e cunoscut nu numai în nord, ci si în sud-vest, pînâ unde nu ajung isoglosele ucrainismelor (ALR, s.n., IV, h. 1114, p.c. 346, 353, 362, 365, 386, 414, 520, 537, 551 s.a. — în nord ; 2, 27, 812, 833, 836 — în sud çi sud-vest). în ce priveçte ucr. cyr î.l.d. cir, se poate presupune câ împrumutul s-a fâcut de la românii maramureseni, care rostesc c, (vezi, de ex., ALRM II, h. 66, p.c. 353, 362 etc., h. 131, p.c. 362 etc.).
                          D
    darmój „dur“ —în graiurile de vest (Hrincenko, 358). Etimol. : < rom. dîrmôi (Scheludko, 131). prin dial, darmôi < darmói „id.“ < gr. 5ap|iôvu