OBSERVATII CU PRIVIRE LA VIITOR ÏN LIMBA ROMANA SI ÎN BULGARA
GH. BOLOCAN
    în Elemente sintactìce slave in limba romàna Eugen Seidel considera cà viitorul románese este o categorie gramaticalà de origine slava. De la prin.a vedere surprinde usurinta cu care se formukara aceastà concluzie. Farà a demonstra teza sa, ìn 1934 B. Conev 1 considera ca viitorul cu imam in bulgara trebuie acceptai ca o influenti româneascâ, çi nu invers.
    Limba romàna dispune de cîteva studii asupra viitorului. Structura acestui timp este, în general, binecunoscutâ atît în privinta limbii literare, cît si în privinta graiurilor populare2. Trei dintre fórmele de viitor ne intere-seazâ eu precâdere în observatiile ce urmeazâ, si anume, tipurile: voi cìnta, am sa cînt, o sâ cînt. Pàreri diferite, la cei care s-au ocupat de limba românà, existâ mai aies în privinta ultimei forme. Discutiile purtate de romanisti in special vizeazà nu atît aspectul sintactic al formei o sâ cînt, cît mai aies làmurirea auxiliarului invariabil o. Aici pàrerile sînt împàrtite. Unii considera pe o ca reprezentínd pe habeo (habunt > au > o)3, iar altii ca prove-nind din volet4 ( > oa > o). Aceastà ultimâ pàrere pare a fi acceptatà de cei mai multi dintre specialisti.
    Structura viitorului ìn limba bulgara pune probleme mai multe decìt ìn limba romàna. Toate gramaticile reproduc viitorul format din particula
     1	UcmopüH Ha ôh.iiapcnu e3UK, Sofia, 1934, vol. II, p. 8.
     2	Cf. Alf Lombard, Le futur roumain du type o sà cînt în « Bulletin linguistique publié par A. Rosetti » 1939, Bue., VII, p. 5—28; idem Le verbe roumain, Lund, 1954—-1955.
     3	Cf. Iorgu Iordan, Limba românà actualâ. O gramatied a grepelilor, Iasi, 1943, p. 143: « Acest o vine, eu siguran^à, de la pers. a 6-a »; iar în nota 3 citim: « Câci numai au ■s-a putut préfacé în o (printr-o asimilatie reciprocà ». cf. çi Dialectele italiene de sud si limba românâ în « Arhiva » din Iasi, XXXV, nr. 3, 4, p. 194; « Am sâ plec (deci §i o sâ plec, care reprezintà o variants a formei moldovenesti : o provine tôt de la auxiliarul a avea, chiar daeà întîmpinàm dificultà^i la explicarea prefacerii în o a unuia din aspectele de la indicativul prezent al acestui auxiliar) » Stilisticâ morfologicâ în « Buletinul Institutului de filologie românà „Alexandre Philippide" » VII—VIII, p. 47 ; Se ver Pop în Grammaire roumaine, Ber-a, 1948, p. 256, îl derivâ pe o de la persoana a Ill-a sing. din a « La forme a (are) de la troisième personne du singulier est devenue o: el are sâ faeâ devient el a sâ faeà et ensuite o sâ faeâ » ■Cf. si I. Coteanu, Elemente de dialectologie a limbii romane, Bucureçti, 1961, p. 81.
     4	« qui figure dans le futur du type o (o sâ cînt, o sà cîn^i) etc »(Alf Lombard, Le verbe roumain, II, p. 258) ; cf. çi Le futur roumain du type o sâ cînt în « Bulletin linguistique publié par A. Rosetti », Bucureçti, VII, p. 12.