pentru piajà, tàranul avea sa cunoascà cea de a dona ferbie. In acest caz, cum se explica legàturile dintre Eterie fi mifcarea lui Tudor, atìt de strinse la inceput, precuni si acordul initial dintre Vladiniirescu fi boieri? Pentru ìnte-legerea acestor fapte e necesar sa analizàm situatia celeilalle contradictii: dintre poporul romin fi stàpinirea turceascà.
    Cu toate cà jugul otoman era o frìnà puternicà a progresului societàtii noastre, el n-a putut opri total dezvoltarea vietii materiale. Destramarea feu-dalismului a decurs, defi ìncetinità, in conditile asupririi turcefti, care a slàbit treptat. Trecerea la capitalism s-a desfàfurat nu prin inlàturarea prealabilà si delìnitivà a jugului stràin, pentru ca sa ramina, dupà aceea, cimp liber evoluii capitaliste; dimpotrivà, dezvoltarea materiata a societari a fàcili posibilà cìftigarea independentei. A fost o intercondijionare intre progresul vietii materiale fi procesul de slabire a dominatici lurcesli in Principale.
    In preajma anului 1821, jugul otoman era de nesuportat, si necesitatea doboririi lui transpare intr-o scrisoare a lui Tudor càtre boierul Glogoveanu, data la ivealà recent: «Mare mila am pentru sàracii l&cuitori ai Mehediutului
—	spune Tudor — cà. . . s-au topit de tot, mimai sufletu au ràrnas ìntr-insii ».
« . . . li pràpàdirà oamenii impàratefti fi domnefti ». « Sàracii oameni, mulji oameni buni care-i cunosc,. . . au mers dupe bucate sà-fi cumpere si i-au prins cei ìmpàràtefti si le-au tàiat mìinile, ce nu s-au fàcut de cind e lumea. Mare foc fi mare jale pentru acest neam ticàlos ». In aceastà scrisoare, ce dateazà din 1815, se vede cum crestea in inima Vladimirescului dorul luptei de elibe-rare: « Eu ninnai cu pandurii tarii, far’ de nici un ostaf strein, voi face de nu sa va mifca o iarbà din pàmintul tarii » *.
    Era insà nevoie de o conjuncturà favorabilà luptei antiotomane, càci poporul romin nu putea ìnvinge singur impàràtia turceasca. Producerea unui ràzboi ruso-turc fi unirea popoarelor baleanice ar li adus pe primul pian, fi pentru Principate, contradicha intre societatea romineascà fi jugul otoman, atenufnd pentru un moment contradictia interna, proprie feuda-lismului.
    Ac|iunile Eteriei, pe care Rusia o sprijinea, au reprezentat. pentru tara noastrà un inceput de realizare a acestei conjuncturi, ce era prielnicà eliberàrii nazionale. Tocmai de aceea Vladimirescu aderà la Eterie fi jurà sa lupte impre-unà cu ea fi cu armatele rusefti contra turcilor. Din acelafi motiv el incheie ¡njelegerea cu boierii. ìnsa Tudor nu a fàcut grefeala de a lua posibilitatea drept realitate, grefeala in care au càzut càpeteniile Eteriei, cind au pornit miscarea, contind pe ajutorul, ce nu era decit virtual, al tarului. Pinà la indeplinirea conditiilor politice obieetive care sà favorizeze lupta cu turcii, másele oprímate nu puteau fi ràsculate prin manifestele Eteriei, dar ele erau gata oricìnd sa se ridice impotriva nemiloasei exploatàri feudale, exercitatà de boierii pàmln-teni fi de fanariofi. Cind rufii nu se ràzboiau cu turcii, cum sà se alàture poporul unei ac^iuni initiate, in ochii lui, tocmai de aceia care il asupreau pinà la singe? Tudor a ftiut aceasta fi a ridicat in picioare norodul ingenuncbiat al Jàrii Rominefti printr-o proclamatie antiboiereascà, nu din simple motive tactice, ci pentru cà afa cerea atunci contradicha principalà a societàri rominefti. Citàm din nou pe Mihai Cioranu: « Eteria greceascà, spàimintindu-se de aceasta (adicà de izbucnirea ràscoalei antiboierefti fi antifanariote), pe de o parte au trimis sà intrebe pe Tudor ce insemneazà aceastà proclamale, iar pe
      1	Doc. rase. 1821, I, p. 90 — 91.
265