sa luptâm cu turcii, iar boierii « nu ni se ìinpotrivesc cu dinadinsul ». Ei pot sa ne fie aliati x.
    Açadar, dupa ce la Padeç (23 ianuarie) fusese înâltat steagul de luptà ìmpotriva feudalitàtii, boierimea fiind denun^atà ca exploatatoare sìngeroasà a poporului (« ... Pre balaurii care ne ìnghit de vii... pînà cînd sà-i suferim a ne suge sìngele din noi? Pînâ cìnd sa le firn robi? »), la Oteteliç (3 martie), comandantul de panduri aducea la cunoçtin^â oçtirii târâneçti câ « nu priveçte aceastâ miçcare la stingerea boierilor ».
     Tot aça, este bàtâtoare la ochi contrazicerea dintre vestitele scrisori càtre boieri aie lui Tudor, datînd din perioada ofensivei ràsculajilor în Oltenia, çi documentul intitulât « Cererile norodului rumînesc », elaborai de Tudor cani în aceeasi vreme (prima jumâtate a lunii februarie, 1821).
     Boierilor divaniti, Vladimirescu le serie, justificînd râscoala : « Eu de capul meu nicidecum n-am plecat, farà cît tot norodul cel amârît fi dosâdit al acestei ticâloase tari, atît cei de loc, cît si cei strâini, vâzînd cà stâpînirea subt care sînt încredintati. • • i-a adus în cea mai desâvîrçitâ prâpâdenie, çi nemaiputînd suferi arzimea focului care le-a pus preste capete, cu to'J.ii într-un gînd s-au unit çi au hotârît ca sa se scoale ». Vrea divanul sâ potoleascâ râzvrâtirea? Dar « tiraniile cele cumplite [pe] care [granii] le pâtimesc de la dregâtori... i-au adus la o deznàdàjduire, încît sînt bucurosi mai bine sâ piarâ cu totii, decît sâ mai fie vii » 2.
    Pe ispravnicul de Mehedin^i, Constantin Ralet, Tudor îl avertizeazâ sâ nu se împotriveascà « adunârii norodului»: «Au pre semne nu vâ a j unge câ i-ati prâdat çi i-ati despuiat, pînâ cînd au râmas ticâloçii Çârani mai goli decît mor^ii cei din mormînturi? $i acum se vede câ ave^i poftâ ca sâ-i çi omortyi ! ». «... Pâzeçte-te bine, sâ nu dai norodului vreo pricinâ, eu vreo împotrivire de arme, câ atunci bine sâ stii, câ nici în gâurile çerpilor nu ve^i scâpa; pentru câ norodul cel ars si fript de câtre dumneavoastrâ este amârît çi înfocat asupra-vâ... » 3.
     în scrisoarea câtre vornicul Nicolae Vâcârescu, Tudor acuzà « tagma jefui-torilor », pentru câ « a ridicat arme de moarte asupra patriei çi a ticâlosului norod », «eu al cârui sînge s-a hrânit si s-a poleit tot neamul boieresc... » *.
     Fatâ de radicalismul înclestârii de clasâ, mârturist în vehemen^a çi patosul demascator al acestor scrisori, care sâ fie explicaría lipsei prevederilor revolucionare într-un document ca « cererile norodului », redactat de Tudor toemai în vremea cînd valul revolucionar creçtea în ^arâ çi armata de râsculaj.i devenea, de la o zi la alta, mai puternicâ? în actul acesta se preconizeazâ mâsuri menite doar sâ stâvileascâ abuzurile. Sînt revendicâri a câror aplicare ar fi atenuat greutatea jugului boieresc çi turco-fanariot, dar care nu duceau la lepâdarea lui, nu surpau temeliile orînduirii existente ; revendicâri ce par menite sâ impace cíasele çi pe care Tudor le înainteazà vornicului C. Samurcaç, spre a câdea de acord asupra lor, împreunâ eu divanul 5. Sâ fie oare vorba de o « defectiune » a çefului râscoalei, cum interpreta profesorul Ojetea, în studiul din 1945 (p. 275, 301), ori trebuie sâ aprobâm spusele lui N. Adâniloaie, care
1	C. D. Aricescu, Ade j listi ficai ive la istoria revolutiei romine de la 1821, p. 91.
     2	Doc. rase. 1821, voi. I, p. 229.
     3	Ibidem, p. 211, 212.
     4	Ibidem, p. 258.
     5	Ibidem, p. 268, 272.
249