ìnceputul celei de-a doua jurnàtàti a secolului al XV-lea coincide cu o perioadà de accentuare a crizei fàràmi^àrii feudale in Moldova, crizà care a urmat inorai lui Alexandru cel Bun (1432) si a durat pìnà la venirea pe tron a lui $tefan cel Mare (1457). Lupta ìntre diferitele tabere ale feudalilor moldoveni, delimitate de interesele acestora in aducerea la tronul tàrii a unui domn de pe urma caruia sa profite cit mai mult, a provocat slàbirea interna a tàrii si scàderea prestigiului ei in afara hotarelor. Aceastà stare de lucruri, cit fi noua situatie creatà in Europa datorità crefterii pericolului turcesc, intrat intr-o nouà fazà dupà càderea Constantinopolului (1453), au dat posibilitatea puterilor veoine (Polonia fi Ungaria), minate de interesele lor, sà intervinà in treburile interne ale Moldovei.
     Pìnà la 1445, luptele ìntre diferitele tabere ale feudalilor moldoveni au un caracter intern fi nu gàsim urmele vreunui amestec direct al polonilor sau ungurilor. Nici chiar atunci cìnd Iliaf, ìnfrìnt de fratele sàu iptefan, se refugiazà in Polonia, regele Wiadyslaw Jagiello, determinat de dietà, nu intervine spre a-fi ajuta cumnatul, ci mediazà ìmpàcarea celor doi rivali. Aceftia, impàrtind tara, ii depun omagiu1. Cìnd insà, preocupat de luptele impotriva turcilor, Iancu de Hunedoara, vrind sà-fi asigure hotarul de ràsàrit in fata atacurilor tàtàrefti, il sprijinà pe Petru al II-lea, cumnatul sàu, polonii il sprijinà pe Roman al II-lea fi apoi pe fratele acestuia, Alexandru.
    Rivalitatea polono-ungarà pentru Moldova ìfi are explica^iile ei in condivide crefterii pericolului otoman. Turcia dorea sà facà din Moldova un cap de pod in expansiunea sa spre Nord, in timp ce pentru Polonia fi Ungaria, Moldova reprezenta pe de o parte un zid de apàrare imediatà, pe de alta, teritoriul prin care trecea un drum comercial avantajos spre Marea Neagrà. At.it polonii, cit fi ungurii doreau deci cu orice pre^ ca la cìrma $àrii sà fie un domn care sà le asigure influenza asupra Moldovei fi un avanpost in fata invaziei turcefti.
    Perspectiva unor asemenea incursiuni incepe sà nelinifteascà tot mai mult Polonia, care pìnà atunci nu suferise de pe urma lor, astfel cà, in anul 1454, trimisul regelui polon la dieta imperialà din Ratisbona ìnfàjifeazà in culori negre amenintarea otomanà fi cere ajutor Germanici impotriva turcilor, care au luat Constantinopolul fi au fàcut tributare Jara Romineascà si Moldova (jam Valachiam Moldaviamque terras Regni Poloniae Turcus uris sui fecit )2.
    Intervenga polonilor fi a ungurilor nu a dus insà la lichidarea luptelor interne din Moldova, ci la adìncirea lor, manifestatà prin scindarea boierimii (la ìnceput in doua tabere — fdo-polonà fi filo-maghiarà, càrora li se alàturà mai tìrziu fi tabàra turco-fdà) fi prin numeroasele schimbàri de domnie. Slàbirea potenfialului militar al Moldovei fi incapacitatea organizatoricà a marii boierimi au dus nu numai la amestecul tot mai accentuat al vecinilor Moldovei — solici-taji de pretendenti! la tron fi de taberele boerefti care ìi sus^ineau — ci chiar la ìnstràinarea unor teritorii. Astfel, Roman-Vodà, care gàsise ìmpreunà cu tatàl sàu Iliaf sprijin la Ditrich de Buczacki, starostele Podoliei fi al Camenitei, ìi cedeazà acestuia, in schimbul ajutorului promis pentru dobìndirea tronului, satele « Vasilov pe Nistru fi satul Borisov fi Cuciurul, satul lui Lentovici fi Jurcàu^ii fi Verboujii » 3, pe care acesta le mai posedase, probabil, si in vremea
     1	M. Costàchescu, Docilmente moldoveneyli inainte de ijlefan cel Mare, II, Iasi, 1932, p. 681-683.
     2	Hurmuzaki, Docilmente privitoare la Istoria Rominilor, II2, p. 52.
     3	Actul de cedare a fost dat la Colomeia la 23 februarie 1448. Vezi Documente privind Istoria Rominiei, veac. XIV, XV, A. Moldova, voi. I, p. 225—226.
342