ín loe de a confunda aceste mifeàri, trebuie sa vedein prin ce se diferen-tiazà, in ce conditii s-ar fi infàptuit contopirea lor si cum s-a ajuns la accen-tuarea contradictiei dintre eie, deosebirea initialà (iar nu idenlitatea iniziala) devenind opozitie fi conflict acut.
    Atitudinea fata de turci a lui Tudor este de la inceput fi pina la sfìrfit de o deplinà consecventà. El repetà mereu declaraba cà nu luptà cu turcii, pregàtindu-se insà continuu pentru eventualitatea unei ciocniri cu ei. Turcilor, el singur nu le va declara ràzboi, ca boierilor, ci afteaptà izbucnirea ràzboiului ruso-turc, ca sa ciftige cu ármele independen^a. Dar dacá turcii il vor ataca, este pregàtit sa le opunà rezistentà. (« ... Sà defertàm pufea noastrà in carne de ture, de vor navali pe noi » *).
    § 9. Mifcarea din 1821 nu este nici ràscoalà tàràneascà de tip medieval fi nici revolute burghezà, ci ocupà un loc intermediar.
    Tàranii, cind se ràsculau, se ràfuiau anarhic cu asupritorii lor, fàrà sà fi putut vreodatà invinge clasa feudalà in ansamblu fi statuì ei. Or, la 1821, situala este intrucitva diferità: ràsculatii, organizati in oftire, se indreaptà spre capitalà cu scopul vàdit de a lua puterea politicà. Conducàtorul, clarvà-zàtor, interzice fi pedepsefte manifestàrile de anarhism Jàrànesc, dovedindu-se astfel purtàtorul unei conftiinte mai inaintate, a clasei burgheze, ce era atunci in formare. Conditiile pàreau sà favorizeze reusita acCiunii: domnitorul fanariot murise ; guvernul provizoriu, alcàtuit din boieri pàminteni a vrut, o clipá, el insufi, ridicarea poporului la arme, ca mijloc de a se olitine inlàturarea domnilor fanarioti; erau semne de ràzboi, totul aràta cà impàrà|ia turceascà va li zgu-duità din temelii.
    Ceea ce a provocai alarma boierilor ocirmuitori a fost radicalizarea consti-intei de clasà a tàrànimii, cit fi faptul cà « ràzvràtitorul. . . — spun boierii — cugetà de-a dreptul la stàpinire » 2. ìntr-adevàr, esen}ialul in ràscoalà nu 1-a constituit formularea unor revendicàri, ci atacul indreptat contra puterii politice a boierimii.
    Cum a fost posibil ca másele exploatate sà impunà la cirmà tàrii, in 1821, pentru putin timp, un « domn » al lor? La inceputul secolului XIX, obli-gatiile tàranilor fatà de stat erau mai apàsàtoare decit indatoririle càtre stàpinii mofiilor ; cu alte cuvinte, boierii exploatau mai cumplit in calitatea lor de slujbafi, decit in aceea de proprietari de pàmint 3. Era deci profund resini^ità de oprimati nevoia reformàrii statului boieresc. Apoi, burghezia in dezvoltare, participantà fi ea la ràscoalà, aducea o in^elegere mai adincà a modului cum trebuia luptat cu boierimea: nu devastarea averii boierilor intilnih in cale era mijlocul de a invinge feudalismul, ci, mai intii, subordonarea politicà a boierimii, iar dupà aceea desfiin^area latifundiilor feudale, prin improprietàrirea tàranilor.
    Din felul cum Vladimirescu a condus ràscoala, reiese cà el avea aceastà inte-legere. Cu armata de panduri, Tudor a izbutit sa-fi supunà boierimea. A curmat « relele jàfuitorilor » din administratia tàrii. Dar n-a apucat sà dea lovituri puterii economice a boierimii, trebuind sà orgamzeze apàrarea tàrii de invazie.
     1	Aricescu, Acte justificative . . ., p. 140.
     2	Ibidem, p. 56.
    3	Vezi S. Columbeanu, Caracterul exploatârii feuilale a (ârâmmii in deceniile anterioare ràscoalei lui Tudor Vladimirescu (1800—1820), în << Studii », 1961, nr. 3, p. 571 fi urm.
271