monarhii se ajutau ca sa sugrume in fasà mifcàrile pentru liberiate, boierimea trebuia nu distrusà de ràsculah — cum i s-a reprofat « domnului » Tudor cà n-a fàcut, — ci forcata sa stea lingà el, sà colaboreze cu el, pentru ca prin intermediul divanului boieresc sa se ascundà Europei feudale faptul cà In Jara Rornineascà o mifcare revolucionará, antifeudalà, ciftigase puterea. Din spatele divanului, silit sà trimità scrisori xmpàratilor pentru a-i incredinfa cà mifcarea populará din Valahia este legalà, a condus fara de fapt, timp de douà limi de zile, feful unei ràscoale antifeudale.
    In fa|a pericolului turcesc, lui Vladimirescu ii era necesar sprijinul tàrii intregi. Dacà, in urma ocupàrii capitalei, el n-a deschis lupta cu boierimea, ci a constrins-o sà i se alieze, fiindcà avea nevoie de ea, cum ar fi putut, in acelas timp, sà asigure tàrànimii « slobozenia »? Idcea cà Vladimirescu putea sà lupte conconiitent pe douà fronturi: sà ciftige inde-pendenfa (ori, màcar, sà fereascà tara de ocupajie) fi totodatà sà atace clasa boiereascà, provine din neintelegerea raportului intre latura socialà si nationalà a mifcàrii.
     Mult mai judicios a inteles Vladimirescu insufi situala politicà din vremea lui si sarcinile ce-i stàteau in fata, ca exponent al norodului ràsculat. in proclamala din 20 martie, bunàoarà, dupà ce anunjà cà, pe unde a trecut, « au ìncetat relele jàfuitorilor » (adicà abuzurile fiscalitàtii), Tudor aratà poporului cà inca nu este cu putintà abolirea iobàgiei si cà, deocamdatà, trebuie recu-noscutà « vremelnica stàpinire ». in actul acesta ràsunà chemarea lui Tudor: «Citi sintesi vrednici de a purta arme impotriva vràjmafului dreptàtilor tàrii, veniti la mine, sà và cercetez starea vitejiei voastre ». Cit privefte eliberarea de sub jugul boieresc, ceasul nu este departe, totufi mai trebuie ajteptat: « Fiti ìncredintah cà mai la urmà veti in|elege fi rodurile fericirii voastre ». « Veti injelege ìnfivà scàparea robiei, intru care v-aji allat pìnà acum » '.
    ìn loc de a pretinde ca, in scurta « domnie » a lui Tudor, Carànimea sà fi cunoscut « slobozenia », e necesar sà se explice de ce nu puteau fi desfiinjate incà relatiile feudale fi sà se arate cum, in perioada aceasta de stràduin^e in vederea legitimàrii mifcàrii fajà de marile puteri fi de pregàtiri pentru apàrarea tàrii, lupta socialà fi nationalà nu inceteazà totufi de a fi active: eie se restring insà si se contopesc ìn lupta antifanariotà.
     In lucràrile mai vechi, acad. A. Ojetea nu recunoafte cà mifcarea din 1821, in faza a doua, a atacat pe fanario}i, separindu-i de boieri, ca fi de turci. Dinsul crede cà aceasta a fost numai o diversiune fi cà, defi ràscoala a avut ca rezultat indepàrtarea fanariotilor, ea nu se caracterizeazà prin lupta cu ei. Nu putem insà face abstractie de faptul cà intreaga suprastructurà a e pori i màrturisefte realitatea luptei antifanariote. Cultura nationalà se afirma in conflict cu cultura greacà a pàturii suprapuse, instràinate. invà^àmintul romì-nesc cistiga drepturi in luptà cu invàtàmintul grecesc. Oare acestor aspecte suprastructurale nu le corespunde nimic in planul social-economic?
    Dacà mifcarea a fost impiedicatà de conjunctura politicà de atunci sà loveascà clasa feudalà in ansamblu, ea nu fi-a pierdut caracterul social, ci, restringindu-fi obiectivele, a tintit la desfiintarea unui regim spoliator, carac-terizat printr-o fiscalitate excesivà. Pe de altà parte, dacà independen^a nati-
     1	Doc. rase. 1821, I, p. 385—387.
267