II. LINGVISTICÄ
UN TOPONIMIC DE ORIGINE SUD-SLAVÄ ORIENTALI !N BANAT - LIUBORAJDIA
Acad. EMIL PETROVICI
    Toponimistul maghiar Elemér Moór, bazindu-se po unele nume de locuri de origine slava din Banat, presupune cà in aceastà provincie au locuit In evul mediu, alàturi de romini, fi bulgari. Drept dovezi ale caracterului bulgar al vechiului grai slav din Banat i se par pàstrarea nazalit&tii in toponimicul Dombó fi tratamentul St sau St' al grupului slav comun. *Sà in numele topic Gradisthe = Garadystya1. Dar nazalitatea lui *g(o nazal) s-a pàstrat fi in topo-nimice de alta origine decit bulgara2, iar st (st') pentru mai vechiul "Si (<‘sk+j sau o vocalà anterioarà) este fi sirbocroat3.
    De asemenea fi eu am susjinut caracterul bulgar al toponimiei slave mai vechi din jumàtatea esticà a Banatului, bazìndu-mà pe toponimice cu nazalitatea pàstratà (ca Glimboca, Piriul Lindinii) sau prezentìnd i pentru vocala nazalà *g (Mìtnic < *MQtbnikb) fi a. 4
    In cazul cà nume de locuri ca cele amintite au fost create de slavi care vorbeau un grai (sau graiuri) de tip sud-slav orientai (bulgar), atunci ar fi posibil ca in Banat sà se gàseascà fi toponimice slave cu St, id pentru si. com. *//, *kl', *dj, tratament care deosebefte graiurile sud-slave orientale de toate
     1	Elemér Moór, Die slawischen Ortsnamen der Theissebene, in « Zeitschrift für Ortsnamenforschung», VI (1930), p. 138. Cele douä nume de locuri amintite de cercetätorul maghiar, atestate in secolul al XV-lea, au dispärut. Primul a fost numele unei cetäji in fostul comitat Keve, in apropierea localitä{ii actuale din Banatul iugoslav Dubovac — al cärui nume continua probabil pe cel vechi sub o formä sirbeascä —, iar al doilea numele unui loc din apropierea satului Ghertenif, raion. Gätaia.
     2	Privitor la toponimicele slave cu nazalitatea pästratä vezi I. K n i e z s a, Ungarns Völkerschaften im XI. Jahrhundert, in « Archivum Europae Centro-Orientalis », IV, 1—3, 1938, p. 397 urra.
     3	Pavle Ivic, Die serbokroatischen Dialekte, ihre Struktur und Entwicklung, I, Haga, 1958, p. 52, 62 fi schifa 10 de pe p. 63; Ivan P o p o v i 6, Geschichte der serbokroatischen Sprache, Wiesbaden, 1960, p. 23 urm., 207, 445, 448, 453.
     4	E. Petrovioi, Daco-slava, in « Dacoromania », X, p. 235, 247 urm., 250 urm. ; id., Vestiges des parlers slaves remplacés par le roumain, III, in « Balcania », VIII (1945), p. 229 urm.
185