limba rumineascà » un alt manuscris (care se pàstreazà sub nr. 1570 din Biblioteca Academiei R.P.R.), gràmàticul Staicu ajunsese «la bátrineafe *1.
    Importanta istoricà si lingvisticà a manuscrisului 1385. in istoriografìa rominà, cronografele au avut un mare rol, eie fìind un izvor foarte càutat de catre càrturari pentru cunoafterea evenimentelor istoriei universale. Diverse parti din continutul cronografelor, dat fìind caracterul lor narativ, au pàtruns pe cale orala fi in rìndul pàturilor mai largi ale poporului nostru.
    Voluminosul cronograf din ms. 1385 prezintà o importante deosebità, el fìind compie t, cu informatii noi despre slavii ràsàriteni fi de apus, pe care nu le gàsim in niciunul din celelalte cronografe romìnefti. Dacà in prima sa parte stàruie traditia biblica, impletità cu legende fi evenimente din istoria antica, partea a doua a cronografului (dupà anul 1453) e imbogàjità cu date istorice, luate din letopise^ele rusefti fi din diferite izvoare de provenien^à apuseanà (opere ale cronicarilor polonezi), incheindu-se cu relatarea evenimentelor de la inceputul secolului al XVII-lea. In aceastà parte a cronografului s-ar putea descoperi unele informatii pre$ioase care lipsesc in alte izvoare.
    Un Ínteres fi mai mare prezintà continutul acestui manuscris pentru stu-diul limbii romine vechi. Cercetàtorul are la indeminà un text autograf, scris cu trei sute de ani in urmà, din care ifi poate culege numeroase exemple, pe baza càrora se obline o imagine darà a limbii romine de atunci, sub diferitele sale aspecte: fonetic, morfologie, sintactic, al formàrii cuvintelor etc. Am citat mai sus citeva exemple caracteristice prin fonetismul lor arhaic. lata acum áltele, in care ne intimpinà un fonetism s t r à i n (slav sau maghiar). in locul labialei afone / apare spiranta h, in cuvinte ca jahui (f. 454 r), jehuite (f. 460 r), pohtà (f. 60 r), prahul (f. 54 v), vihor (f. 432 v), virhurile (f. 38 v). Aceeafi consoanà ifi pàstreazà locul in cuvintul de astàzi viclean (ung. h i 11 e n) fi in derivate : hiclean (f. 489 r), hiclenie (f. 447 '), hicleniturà (f. 447 v). intilnim pe v (in locul actualului f) in cuvintul (care redà forma slavà) sveat (f. 454 r).
    Din domeniul morfologici notàm terminatiile -ariu, -oriu, in cuvinte ca: olariu (f. 478 r), càlcàtoriu (f. 472 r), lucràtoriu (f. 33 v). Apare terminala-e, in s.f. ararne (lat. a e r a m e n ) : cavai de hier fi de ararne (f. 40 r), expresie intilnità si la f. 100 r.
     Numeroase feminine au pluralul in -e: barbe (f. 461 r), godine (f. 37 v), piate (f. 465 r), scripture (f. 33 r), iar unele neutre in -a: hotaràle (f. 49 r), izvoarà (f. 45 v), topoaràle (f. 466 v), in -e: arce (f. 466 r), bice (f. 468 v), brine, brinele (f. 43 r) fi -ure: lucrure (f. 41 r, f. 477 r), nàravure (f. 459 v).
     Adjectivul amar face pluralul feminin amará (f. 461 r), iar gol apare la plural sub forma: goli (f. 49 v).
    Unele verbe se conjugà, spre deosebire de situala din secolul XVIII—XIX, cu ajutorul sufixelor -ez fi -esc: crutez (f. 453 r), cruteazà (f. 53 r), inviiazà (f 51 r), incepàtoresc (f. 475 v), mirosesc (f. 56 v).
    Interesante sint fi sufixele derivative, dintre care dàm citeva :
    -ame: adincame (f. 33 v), voinicame (f. 467) r;
     -at: cornuratii (f. 41 T), inpiclat (f. 47 r), spàimat (f. 466 v) ;
     -dune: impuciudune (f. 471 v), intortàciuni (f. 57 v), periciune (f. 433 v) ; -ean: coràbianii (f. 39 v), imprejureanii (f. 470 v) ;
     1	Vezi articolul Gramatica lui Smotrilki fi prima gramaticà romineascà, in « Romano-slavica », voi. IV (1960), p. 289 si urm. (Despre Staicu, la p. 298).
7-o. 456
 97