între dînfii. ìncà din veacul al XIV-lea. sub Carol IV, limba slavâ bisericeascâ era studiata cu cinste la Praga, în mânâstirea Emaus. Unitatea slavilor era proclamata în Boemia si însufi Ioan Hus, profetul noii religii populare, vorbeçte eu dragoste de «limba noastrâ slavonâ» (linguagium nostrum slavonicum) fi spune câ « voim întotdeauna sa reunim într-un singur tot preaglorioasa noastrâ limbâ » (Semper linguagium nostrum praeclarum volui congregare in unum)1. în aceste conditiuni este foarte putin probabil ca husitii sà fi propagai o luptâ împotriva limbii slavone la romîni. Limba slavâ bisericeascâ, folositâ la popoa-rele slave ortodoxe în aceastâ epoeâ, nu era decît partial o limbâ clasicâ, moartâ. Elementele limbilor populare vii pâtrunseserâ în chip masiv în scrierile bisericefti slavone, ca fi în scrierile oficiale sau literare laice. Aceastâ limbâ oficialâ putea fi înteleasâ de popor în mare parte fi mai aies de oainenii eu carte din târile slave. Nu era deci nici un motiv ca husijii slavi sâ fi pornit o mifeare destructivâ împotriva limbii literare slavone. De fapt, nici nu au pornit o astfel de mifeare în Ucraina fi în Bielorusia, unde propaganda lor a fost destul de intensâ 2.
    Pe de alta parte, discipolii lui Hus nu au avut aceeaçi atitudine fa(â de biserica ortodoxâ, ca cea fâfiç ostila adoptatâ împotriva bisericii catolice. Loviji de toatâ lumea feudalâ din târile catolice, husijii au câutat sprijin international, promovînd unirea fi cooperarea ortodocfilor eu husitismul. în 1451 — 1452 un delegat al conducerii mifcârii husite, preotul Constantin, se prezintâ la patriarhia de Constantinopol, declarînd dorinja coreligionarilor sâi de a se uni definitiv eu biserica ortodoxâ râsâriteanâ. Propunerea lui este acceptatâ de patriarhie, care adreseazâ în acest sens o scrisoare universitari din Praga, arâtîndu-fi bucuria pentru aceastâ reunire 3. Numai câderea Constantinopo-lului sub turci, în anul urmâtor, a împiedicat ducerea mai departe a acestor tratative.
    încâ înainte de aceasta, din vremea cînd trâia Ioan Hus, se produsese în Litvania, în 1413, o încercare de colaborare între husiji fi ortodoefii rufi de acolo (care aveau ca limbâ liturgica slava bisericeascâ) 4.
     Aceasta fiind atitudinea oficialâ a husijilor fajâ de biserica ortodoxâ, ar fi de neînchipuit ca propagatorii mifcârii cehe sâ fi initiât înlâturarea cârjilor bisericefti oficiale, mai aies a celor scrise în limba slavonâ, limbâ cultivatà de conducâtorii mifcârii.
    Din informatile extrase mai sus din scrisoarea episcopului de Baia se vede clar câ Iacob, conducâtorul recunoscut oficial al husijilor din Moldova, era un reprezentant al culturii slavone, un adept al slavonismului. Era considérât ca un cunoscâtor perfect al acelei limbi, putînd fi chemat la Cracovia ca sâ dea dovadâ de destoinicia sa în aceastâ directe. Dupa cum am arâtat mai sus, este probabil câ fusese admis în Moldova ca profesor de slavonie la fcoala domneascâ, adicâ avea o pozijie opusâ celei atribuite husitismului între romîni de istoricii mai vechi, care vedeau în aceastâ mifeare inijiatoarea luptei împotriva slavonismului oficial fi bisericesc.
1	Roman Heck si Ewa Maleczynska, Ruch husycki w Polsce, Wroclaw,
1953, p. XIX.
2	Ibidem, p. 26—28.	,	^	.
3	A n t o II i n S a 1 a i, Constanlinople et Prague en 1452, in « Rozprawy Ceskoslovenske
Akademie Ved », LXVIII, 1958, sesit 11.
    4	Heck si Maleczynska, op. eil., p. 26.
281