isi aduce si el contribuita la crearea senzatiei de autenticitate din cardile scriitorului, creazà acea «veracitate aproape halucinantà », de care vorbea Cezar Petrescu.
    La ^olohov, umorul intervine si ca unul din factorii ce sudeazà compozi-tional naratiunea, solicitind total intreaga atentie a cititorului de la prima pìnà la ultima fila a càrtii. Dupà momentele dramatice, de tensiune, de incordare, de desfàsurare nàvalnicà a ac|iunii, urmeazà momentele de « destin-dere », de « relaxare », in care scriitorul introduce secvente imbibale de umor, iar umorul la rindul sàu alterneazà cu licàririle lirice. « Alternanza aceasta de umor si de lirisni — serie Cezar Petrescu — imprima epicului din cele aproape 2000 de pagini o deosebità vivacitate fi savoare»1.
    Pe lingà diverse atributii psihologice, stilistice si compozitionale, umorul are in romanul lui ^olohov o adincà senmificatie sodala. « Dacà nu s-ar fi acordat locul cuvenit snoavelor si pàtaniilor lui mof ^ciucar — serie Eugen Luca — , s-ar fi putut arata cum acest bàtrin limbut, un fel de ineurca-lume, se transformà, dupà moartea lui Davidov si Nagulnov, ìntr-un ora serios, tàcut, dovedind o mare delicatete sufleteascà ?>; 2. Chiar fi mof ^ciucar a devenit un alt om — iatà tilcul, adevàrul fi for^a artei scriitorului §olohov.
    El a dat literaturii universale o proza concentratà, in care se impletefte organic sublimul cu prozaicul, tragicul cu cornicili, viata naturii fi sentimentele omului. Nu este de mirare asa dar, cà problemele de màiestrie, de compozitie, stil fi limbà in lucràrile lui ijìolohov ii preocupà pe literatii noftri 3. Defi in acest sens lipsesc stàruitoare fi ampie analize, in unele articole, consacrate operei scriitorului, se atrage atentia asupra construcpei artistice. « Atit de vastà e aria intìmplàrilor — serie Perpessieius — , atit de fàrà numàr prota-gonistii, atit de vii, pitorefti, eroice sau bicisnice personagiile, atit de ràscoli-toare fi emozionante patimile fi sentimentele, atit de cuceritoare poezia naturii fi atit de magistralà arta cu care scriitorul pàtrunde in tainele inimii si ale stepei fi le imbracà in cele mai aurite podoabe... Caractere de o atit de variatà natura, eroice sau bestiale, patetice sau de humor, ca-n bunele traditi gogoliene, imagini izolate, apte sa genereze, ca intr-o scinteie de copità, atitea lumi de basm fi multe antologice pagini, deseriptive, ca tot atitea criinpeie de pastoralà beethoveniana... »4. Dar aceasta vasta tesatura de evenimente, cameni, natura fi pasiuni din Donul liniflit, se realizeazà intr-o unitate de o simplitate clasicà prin coi doi eroi principali: Grigori Melehov fi Axinia. Ei doi reprezintà axul in jurul càruia se miscà zeci fi sute de personaje, un univers intreg. Soarta celor doi eroi reprezintà schela, pe baza càreia este ìnàltatà o constructie monumentala, dupà « modelul mozaicului », cum se exprima I. Vitner5. Evident cà personajul centrai al romanului — Grigori Melehov — apare in prim pian, dar nu format ; figura lui se desprinde in mod armonios din intregul tablou al vietii càzàcefti in primul ràzboi mondial, in revolutie si in ràzboiul civil.
     1	Ibidem.
2	Eugen Luca, M. Solohov: Pämint desfelenit (vol. II), «Contemporanul»,
7	oct. 1960.
     3	Eugen Barbu, Marele martor al epocii, « Gazeta literarä », V, 1958, nr. 45 (6 nov.), p. 2.
    4	D. Panaitescu-Perpessicius, Pe Donul liniftit (Menjiuni critice), « Luceafärul », 1 nov. 1959.
5	Ion Vitner, Problema täräneascä in literaturä, «Contemporanul», 28 oct. 1948.
131