Lirism fi umor. Merita sa fie analizat suflu] liric prezent in epica lui §olohov, nuantele si specifieul lirismului sololiovian. ^olohov este ìntrutotul de acord cu afirmatia lui Cehov, dupà care poetul, cìnd serie, trebuie sa fie lucid, rece ca un sloi de gheatà. Dar atìt in creat.ia unuia cìt si a celuilalt stràbat cúrente intense de lirism, desigur de facturà oarecum deosebità. La ^olohov, in unele locuri, lirismul se manifesta in izbucniri nàvalnice de sentimente ale autorului: « Stepa mea iiibita !... Ma inchin pìnà la pàmint in fata ta si, ca un fiu, sàrut pàmlntul tàu ! 0, stepa a Donului, stropità de atìta singe càzàcesc ce nu se preface nicicind in ruginà!»1. Alteori expresia lirica este rece, cu sclipiri de compàt.imire, dar neinduràtoare si aspra totodatà: « §i iatà ca s-a ìmplinit putinul visat de Grigori in atitea si atitea nopti de nesomn. Stàtea la poarta casei lui, tinindu-si fiul in brate... Era tot ce-i mai ràminea in viatà, tot ce-1 mai lega de pàmint. si de toatà lumea uriasà ce stràlucefte sub soarele rece » 2. Dar cita dragoste retinutà pentru eroii sài se degajá din ultímele file ale volumului II, din romanul « Pàmint destelenit », cita sobrietate in exprimarea durerii pentru pierderea suferita: « . . ,§i asa i-au prohodit privighetorile Donului pe Davìdov si Nagulnov atìt de dragi inimii mele, le-au spus ceva in soaptà lanurile de grìu in pìrg fi le-a dat zvon, rostogolindu-se pe pietre, pirìul farà nume care vine de undeva din susui ripelor de la Gremiacii-Log... Asta-i tot ! » 3.
     Digresiunea lirica solohovianà exprima pozitia profund realista si extrem de lucidS a scriitoiului asupra vietii, ea ràspindeste nu numai sentimentul emotiei calde, ci insuflà tàrie bàrbàteascà, ìncredere fi curaj de a rezista la orice intemperii ale vietii. Ni se pare extrem de sugestiva, in acest sens, tulbu-ràtoarea incheiere a nuvelei « Soarta unui om », cìnd pe obrazul povestitorului, care privea cum se depàrtau Andrei Sokolov fi Vaniufa, se prelingea o lacrimà bàrbàteascà abia stàpinità. « ...Voiam sà cred cà rusul acesta cu o vointà de fier va rezista fi ca, lìngà umàrul lui de pàrinte, va creste cel care, deve-nind barbat, va putea sa treacà prin orice incercare fi va putea invinge orice oprelifti din calea sa, daca patria i-o va cere »4.
     Umorul este unul din elementele caracteristice artei lui ^olohov, at.it in epopeea Pe Donni liniflit — chiar dacà acolo nota generala a romanului este grandiosul fi tragicul — , dar in deosebi in Pàmint destelenit, càci aici caracterul tàranesc, sfàtosenia, gluma vicleanà tàràneascà rasar de peste tot locul. Prin umor, marele artist a oglindit o nota esentialà a caracterului popular. Cezar Petrescu constata cà multe personaje din càrtile lui Solohov sìnt zugràvite « cu un umor, cind inteligent, cìnd amar, specific literaturii ruse din Suflete moarte, din Revizorul, din Mantaua sau Nasul lui Gogol, nu arareori specific universului cehovian... Numeroase personagii episodice sìnt siluetate intr-o singurà tràsàturà, subliniind comicul fizic, dar mai ales o suciturà làuntricà, temperamentalà. Personajul e viu, circula. Í1 recunofti dupà un gest sau o vorbà cìnd revine dupà o sutà sau douà de pagini... Uneori dispare pentru totdeauna din firul naratiunii. Dar nu dispare din memorie »5. Proportia umorului in scrierile lui §olohov este cea existentà in viata realà ; acest fapt
1	M. Solohov, Pe Donul linistit, voi. II, partea a treia, ESPLA, 1960, p. 56.
     2	Idem, p. 757.
3	M. Solohov, Pàmint desfelenit, voi. II, colectia «Biblioteca pentru tofi », p. 460.
     4	M. § o 1 o h o v, Soarta unui om, col. « Meridiane », 1957, p. 75.
5	Cezar Petrescu, Insemnàri despre arta lui §olohov, « Steagul rosu », 30 oct. 1955.
130