In ceea ce privefte roinanul Paminl destelenit, se remarca o mare capacitate a scriitorului de a condensa, laconisinul expresiilor, economia maxima a mijloacelor artistice, arta de a crea episoade .ce decurg unul din altul cu o precizie psihologicà desàvìrfità. Orice crìmpei, orice fragment din scrisul lui Çolohov reprezintà ìn parte o opera de arta 1.
    liroul fi másele. Ìncà ìn Povestirile de pe Don, scriitorul urmareste felul in care se nafte în oameni o pasiune noua. Fiecare epoca istoricà a ramas in literatura dominata de un anumit tip de pasionati, de un anumit tip de pasiuni. «... fntre pasiunile cunoscute din tóate timpurile si pasiunea revolucionará comunista — arata criticul Remus Luca — deosebirea e de esenta. Doctorul Faust càuta adevàrul, binele si fericirea, in ultimà analizà, pentru sine, pentru ca sâ punà de acord lumea — ìufeleasà ca fenomene fi lucruri — cu propria lui constiintà, el vrea sà cunoascà pentru a cunoaste si chiar dacà ìn cele din urmà construieste diguri sà apere oamenii de inundatii, tot pentru ìmpàcarea lui proprie face » 2. lntr-o oarecare màsurà fi eroii lui Cernìfevski, prin « egoismul rational » al lor, cautà satisfaccia fi fericirea personalà in activi-tatea pentru binele fi fericirea pentru atyii.
    Dacà eroii de pìnà acum ìfi consumau pasiunea in ei ìnfifi (de aici, de multe ori, decurgea soarta lor tragicà), pasiunea timpului nostru depàfefte individui, ea cuprinde fi angajeazà masa. Pasiunea comunistului nu se consumè in individ, ea se conexeazà cu rnifcarea fi energia maselor. Întîmplarea, acci-dentul pot fi fatale pentru individ ; pentru procesul istorie, pentru rnifcarea conftientà a multimilor de oameni, întîmplarea ràmîne ìntìmplare, accidentalul-accidental. Conftiinta finalitàtii aportului personal al comunistului, constiintà inevitabilitàtii fi tràiniciei cauzei càreia ìi servefte pasiunea sa, este izvorul celei mai ìnalte satisfacci, celei mai depline fericiri personale. In mod necesar, pasiunea revolucionará devine tot mai mult o tràsàturà generalà a eroilor literaturii progresiste contemporane ; eroismul comunist, patosul revolucionar sìnt nótele distinctive noi ale literaturii fi mai cu seamà ale literaturii sovietice.
    Interesante sìnt menCiunile fàcute de Paul Georgescu cu ocazia caracteri-zàrii comunistului Davìdov. « El zguduie inertia, pune energiile ìn mifeare, dar nu de dragul activismului, ci pentru a construí. Dacà Lafcadio al lui André Gide aruncà un orn pe fereastra vagonului, din mersul trenului, pentru a face un act pur, iar personajele lui Malraux, trag cu mitraliera pentru a gàsi in acÇiune un opium, Davìdov acCioneazà coordonat ìn vederea unui scop unie, care trebuie realizat cu mijloace complexe: o viaçâ umanà pentru oameni » 3. Davìdov este un orn complet, armonios dezvoltat, un om adevàrat, el reprezintà idealul urnan ridicat pe treapta supremà a umanismului socialist. Ìn noile raporturi sociale, oamenii ìfi modifìcà fi valorile fundaméntale, ìfi reorga-nizeazà sentimentele fi sensibilitatea. Çolohov a surprins schimbàrile interioare ale personajelor ; urmàrind cum oamenii devin mai oameni, scriitorul rezolvà artistic « contradicha aparenta dintre sentimentele eterne umane fi concretili social-istorie » 4.
1	Dumitru Mircea, La a 50-a aniversare a lui M. §olohov, « Munca i> 24 mai 1955.
2	Remus Luca, Povestirile lui ¡polohov, « Vi a (a Romìneascà », nr. 12, 1957.
3	Paul Georgescu, Unul din cei 25 de mii, « Gazeta literarà», 8 aprilie 1954.
     4	Paul Georgescu, M. §olohov : Pâmint desfelenit, vol. II (cronicà literarà) « Gazeta literarà », 3 nov. 1960.
132