pâtrunse de un sens nou al tragicului, exprimât rnetaforie de Vsevolod Viçnevski prin formula « tragedia optimistâ ». Aeeastâ formula s-a realizat în creajia lui Çolohov în diverse aspeete generate de viziunea realist-socialistâ asupra viejii. Efim Ozerov, Bodeaghin, Stokman, Davîdov, Nagulnov reprezintâ eroi comunisti de dimensiuni prometeice. O alta posibilitate de manifestare a tragis-mului ne-o oferâ Çolohov prin soarta lui Andrei Sokolov, în a cârui figura s-a concentrât întreg tragismul çi eroismul epocii noastre. Ion Vitner arata câ « identi-tatea dintre tragic §i eroic este la Çolohov perfectâ. . . Finalul nuvelei constituie
o	apoteozâ a inepuizabilei rezistenje morale a insului educat în spiritul socialis-mului. . . Finalul, cu Andrei si Vaniuçka — cei doi orfani care prin forja uma-nului au biruit moartea, însingurarea çi dezolarea — depârtîndu-se unul lîngâ altul spre zâri necunoscute, aparjine unei arte în care tragicul a crescut pe solul fertil al umanului, puterii etice çi eroismului » l.
     Umanismul socialist este terenul pe care creçte tragicul autentic. ïn cursul întîlnirii cu studenti Institutului de literaturà «Maxim Gorki », Mihail Çolohov, înt.rebat daeà Soarta unui orti poate fi considerata drept o polemica eu povestirea lui E. Hemingway Bâlrlmd fi marea, a râspuns : « Desigur, ar putea ». Reflec-tînd momentele esentiale aie soartei poporului, scriitorul a arâtat câ fiecare om este puternic datoritâ legâturii sale trainice eu poporul. Aceasta reprezintâ unul din principalele pivoturi aie artei realismului socialist, esenta ei etico-esteticâ. Tragedia lui Grigori Melehov izvorâçte toemai din opozitia dintre soarta sa fi destinul inexorabil al omenirii în mers spre comunism. Dar si ea este tot o tragedie optimistâ, càci « dincolo de câderea lui Melehov se înaljâ sublim zarea luminatâ a victoriei comuniste » 2.
    Prin factura tragicului, Çolohov este mai aproape de tragicii greci decît de Dostoevski — afirmâ Ion Vitner. Spre deosebire însâ de vechea tragedie fi chiar de cea shakesperianâ, unde se impunea inevitabilul fatal, în literatura lui Çolohov este vorba de lupta care cere jertfe si care este continuata. Nimic nu se încheie prin compromis, càci legile istoriei sînt neîndurâtoare ; tragedia solohovianâ nu este însâ fatalista, ea nu este nici simplu optimistâ, ci $i mobiliza-toare. Reflectînd realitatea nouâ în care omul a trecut din domeniul necesitâtii în cel al libertàri, literatura sovieticâ învajâ pe om cum sâ évité tragedia, cum trebuie sâ lupte, ea inspirâ încredere în posibilitâtile omului de a învinge cauzele tragicului.
     în legâturâ eu aceasta trebuie amintit articolili Verei Câlin, Istoria biruie, în care se vorbeçte « despre tema ratârii, care a câpâtat în literatura realismului socialist o nouâ semnificatie ». Autoarea are dreptate afirmînd câ aceasta temâ se mentine în literatura realismului socialist, unde determinâ variatiuni noi si modalitâji inedite de tratare. Mai departe ea însâ afirmâ: « Nu mergem atît de departe încît sâ afirmâm câ epopeea lui Çolohov Pe Donul liniftit este un roman al ratârii, dar este cert câ axîndu-se în jurul unui caracter slab (sub. G.B.), în jurul unui çovâelnic ce cade, strivit de fortele învingâtoare aie istoriei, opera lui Çolohov nu râmîne strâinâ de tematica amintitâ »3.
    Problema nu-i chiar atît de simplâ cum o prezintâ autoarea articolului. Dupâ pârerea noastrâ, Çolohov toemai câ nu si-a axat opera « în jurul unui caracter slab », càci altfel ideea centralâ din epopeea Pe Donul liniftit, care
      1	I o n Vitner, Tragic si eroic, « Gazeta literarâ », 14 nov. 1957.
     3	Savin Bratu, op. cit., p. 289.
     3	Vera Câlin, Istoria biruie, «Gazeta literarâ», 6 nov. 1958.
128