literis rutenicalibus, ne nos suspectum per insinuacionem nostram haberet, quia si perfectus honoraretur, si hereticus cremaretur... ) 1. ìn textele polone medievale, « literele rutenicale » indica ìntotdeauna limba fi scrierile slave bisericejti, folosite pe atunci de rufii ortodocsi din regatul polono-litvan (fi nu limba populara, care nu intra in rìndul « literelor »). In acest sens trebuie in^eles fi pasajul din Cronica Poloniei a lui Jan Dlugosz, in care afirma originea latina a valahilor, trecu^i cu vremea la « ritualul bisericesc fi la moravurile rute-nilor » (in ruthenorum que ritus et mores), aluzie la folosirea limbii slavone in bisericà fi in actele de stat, in T¡'àrile Romine 2.
    Afadar Iacob, conducàtorul husijilor din Moldova, putea fi chemat la Cracovia la un « examen », fiind dator sà dea dovadà despre cunoftin^ele sale « perfecte » ìn limba fi literatura slavonà. De vreme ce era chemat la un examen, este ciar cà « perfec^iunea » lui in literele slavone, nu constituía numai cultura sa personalà, ci fi o profesiune care nu putea fi alta decit cea de profesor, pe care o exercita in Jara unde era afezat. Regele Poloniei, suzeranul Moldovei, ar fi putut controla activitatea lui, fi cea culturale, in Jara vasalului sàu. Ca profesor in Moldova, Iacob trebuia sà fie cunoscàtor al limbii slavone, limbà literarà a clasei stàpinitoare in acea Jarà. Existenja atunci in Moldova a unui invàjat cunoscàtor al limbii slavone fi legat de anumite obliga^ii, care nu pot fi decit didactice, impun concluzia funcjionàrii pe atunci a unei fcoli domnefti de slavonie.
    ìncà din 1883 episcopul Melhisedec, pornind de la titlul de « dascàl al bisericii Moldovalahiei », purtat de Grigore Jamblac, a bànuit existenja unei fcoli infuniate de Alexandru cel Bun la Suceava 3. Scrisoarea episcopului de Baia confirma acest fapt de istorie culturalà a Moldovei la inceputul veacului al XV-lea, precum fi faptul cà slavona era limba literarà a ìnvàjàmintului in fcoala lui Alexandru cel Bun.
    Tot in scrisoarea lui loan de Baia se mai aflà indicat fi un alt persouaj cu grad universitar, de la care autorul scrisorii luase informaci despre trecutul, in Polonia, al lui Iacob husitul. Acesta « odinioarà fusese fàcut scàpat din inchisoarea fràjiei voastre de la Cracovia, impreunà cu alfi patru sau fase, afa cum am aflat in chip sigur fi làmurit de la magistrul Hermann, bacalaureat in medicinà » (olim de carceribus veslre fraternitatis Cracovie fugatus metquintus
      1	Traducerea noastrà este singura care se justifica prin gramatica latina fi prin context. « Literis rutenicalibus » este un ablativ pentru punctul de vetiere, pe lìngà primul perfectus; reproduce ìntocmai expresia din Cicero: perfectus literis graecis (citât de L. Quicherat si A. D a v e 1 u y, Dictionnaire latin-francais, sub voce: « profondément versé dans la littérature grecque»), Numai al doilea perfectus din frazà este pus in contrast eu haereticus, fi prívente perfeefia credinfei. în nici un caz, ablativul citât nu se poate raporta la cuvintele dominus rex, dat fiind locul ocupat de el în text. Apoi, ce rost ar fi avut ca episcopul catolic sâ fi cerut de la regele Poloniei o scrisoare in slavoneste, cind cancelaría regala ftia prea bine cum trebuie sà corespondeze eu domnul Moldovei? Cu atît mai pufin nu putem lega pe literis rutenicalibus de probandum. De ce ar trebui ca ereticul chemat personal de rege, sà-çi dove-deascà in scris Ile v ino vá ti ; i fi anume în slavonefte, fafâ de erarhii catolici? Intreg contextul privefte dorinfa episcopului de Baia de a nu apare ca acuzator al propagandistului husit, si ca acesta sa fie chemat în Polonia sub alt pretext decit acela al ereziei; de aceia se pune ìa cale o presupusà cercetare a cunostinfelor sale de limba slavonà. Pentru interpretarea textului medieval latin am consultât pe Maria Dumitrescu, absolventà la Ecole des chartes din Paris, câreia îi aduc mulfumiri.
     2J. Dlugosz, Historia Polonica, I — 1, Leipzig, 1711, col. 1122.
     3	Melhisedec, Mitropolitul Grigorie Tamblac, în « Revista pentru istorie, arheo-logie fi filologie », III, P- 5.
279