obline cu ajutorul atestàrilor documentare. Un astfel de instinct nu se formeazà din lectura manualelor sau a dic^ionarelor §i nici de pe urina unui curs de lingvisticâ, ci el izvoràçte din contactul ìndelungat cu probleme de limbà. De asemenea, nu-f sufìcient sa minuetti cu uçurintà hàr^ile si manualele de geografie, ci se cere si aici o mare put ere de pàtrundere pentru a descoperi interdependen^a dintre diferitele açezàri omenesti din cuprinsul aceluiaçi jinut si de a percepe peisajul geografie ca un tot. Sub aspect istorie, cercetàtorul va trebui sa se identifice cu spiritul epocii, spre a-i m{elege structura economici, socialâ çi politicò. In colise-cin^à, prof. Smilauer pretinde toponimistului o pregàtire complexà §i o capacitate sporità în ceea ce priveçte receptivitatea fa^à de problemele toponimice.
     Trecìnd la metoda foiosità ìn expunerea materialului, autorul arata cà ea variazà de la o problema la alta, dupà natura fiecàreia dintre eie. El afirmà cà cercetarea nu trebuie sà se opreascà miniai la faza etnogeneticà, ci sà urmàreascà ìntreaga evolute a sistemului toponimie din cele mai vechi timpuri çi pìnà a stàzi.
     Pentru aceasta dispunem de douà metode: filologica çi istoricà. Prima se bazeazà pe analiza numelor §i tipurilor de nume, iar cealaltà porneçte de la atestarea numelorin documente, registre cadastrale, urbarii, condici, roluri fiscale, lexicoane statistico etc. Cît priveçte metoda lingvisticâ, ea se îmbogàteçte cu o practicà nouà folosità de prof. Smilauer In studiul de fa^à. Se §tie cà pînà acum au fost relevate ninnai cìteva tipuri formate pe baza sufixelor, -ov, -in sau a celor care indicà origina (-any). Noutatea metodei folosità ìn aceastà lucrare constà in aceea cà se utilizeazà asa zisele tipuri restrinse. Aceastà metodà nu |ine seamà numai de procedeul formàrii toponimicelor, ci §i de ràdàcinile lor. Se constata, de pildà, cà folosirea unor nume comune si proprii in toponimie e legatà de o anumità epoeà, ceea ce înlesneçte determinarea aparijiei lor ìn timp.
     Pentru ultima perioadà a populàrii, adicà a sec. XVII-XIX, existà date precise ìn legà-turà cu apari ria satelor si se poate foiosi cu succès metoda prirnelor atestàri, asa cum o immette autorul. De astà datà, metoda lingvisticâ devine mai pu^in operantà, làsìnd tot mai mult, loc metodei istorice. Insà, cu cìt pàtrundem mai mult in trecut, cu atìt criteriul primelor atestàri intervine mai rar. In schimb, metoda lingvisticâ se poate aplica pe o scarà ìntinsà. Ea va càuta sà stabileascà vechimea satului dupà structura numelui. Aci se pune problema stabilirii in timp a ordinei in care apar diferitele tipuri de nume topice. Cu acest. prilej, autorul constata cà existà un raport direct între râspîndirea çi vechimea unui tip oarecare. De pildà, cele mai vechi tipuri sìnt circumscrise la teritoriile cu cele mai vechi açezàri, iar cele mai noi se ìntìlnesc in regiunile populate mai tìrziu.
     In urma acestor consideraliuni, autorul çi-a elaborai o metodà proprie de cercetare a càrei aplicare d.uce la constatàri pozitive. Folosind metoda geografici lingvistice, autorul imparte lucrarea in trei capitole:
      I.	Vechiul teritoriu ceh (aproximativ pìnà la 1250), — cu un adaos despre situa(ia toponimicelor din documente pìnà la 1150.
     II.	Popularea podisului ceho-morav, incepìnd din 1150.
     III.	Asezàri apàrute dupà 1600.
     Fiecare capitol e cercetat din punct de vedere istorie, geografie çi lingvistic. Pentru aceasta, autorul imparte teritoriul studiat in zone geografice, ìnlàuntrul càrora argumenteazà cu probe istorice çi grupe toponimice. O grupà cuprinde unui sau mai multe tipuri nominale care, la rìndul lor, sìnt formate dupà criteriile urmàtoare:
     I.	în cìteva cazuri, se urmàreçte râspîndirea unui ariumit toponimie provenit dintr-un substantif cornun. De pildà, Lhota, Ujezd, Iiamr, la care se adaogà çi diminutivele lor: Lhotka, Lhotice, IJjezdec, Harnry.
     II.	In al doilea rìnd vin cuvintele compuse care formeazà o grupà naturala. Aci e vorba mai aies de toponimicele-porecle (ex.: Kotojedy).
      III.	Urmeazà numele topice cu sufixele: -ice, -ovice, -ov,-in, -ynë, -any, care au ìnsà o largà arie de ràspìndire fi deci nu pot oferi prea multe ìnvàtàminte. Dintre eie, numai sufixul -any e foarte expresiv si e cercetat cu succès.
      In ceea ce priveçte ràdàcinile numelor topice, fie cà e vorba de nume comune sau proprii, acestea se iau in considerale urmìndu-se douà criterii:
     IV.	Ràdàcinile in sine, fàrà a se |ine seamà de procedeul derivàrii numelui topic çi
     V.	Ràdàcinile legate de anumite sufixe toponimice, in care poate fi vorba de un anumit nume sau de un tip ìntreg de nume.
     Folosind aceastà metodà complexà, autorul imparte « vechiul teritoriu ceh », care formeazà obiectul primului capitol, mai ìntìi in douà zone geografice (A, B). Acestea corespund vechiului teritoriu » stràagricol », locuit odinioaà de cel^i. Pe màsurà ce se constata extinderea treptatà a asezàrilor iniziale, autorul adaogà ìncà cinci zone (C D E F G), care se ìntind pìnà la mijlocul sec. al XII-lea. Pornind de la criteriile de mai sus, autorul stabilente ìnlàuntrul
565