si iinperecherea de cuvinte si expresii, evitarea precizàrilor fi caracterizàrilor concrete, jocul de cuvinte, neologismele, devenind asti'el un stil mufla!, in càutare de efecte de suprafajà, un stil retoric, pe care autorul il numeste « stilul expresiv ». Aceasta pe de o parte. Pe de alta parte, spie deosebire de literatura epocilor anterioare, in care faptele omului fi intim-plàrile viejii lui erau motivate numai prin imprejuràrile externe, incepind cu sflrfitul veacului al XIV-lea, sub influenza ideilor noi, faptele fi viaja omului sint justifícate in literatura prin irnpulsuriie fi suferinjele psihologiee, adica prin starile interne. Totufi, aceasta individualizare a omului làmine màrginità prin incadrarea rectilinà in una din cele douà categorii teologice: bine sau ràu. De aceea, in literatura aceasta nu exista « caracter care se poate dezvolta fi transforma si care nu depinde numai de hotàrirea omului » (p. 65). Càci, defi eunoafterea himii se ex linde fi temele artistice se imbogàjesc, totufi arta nu depàfefte granicele religio-suini si nu tinde càtre concretizare. Aceasta constituie << psihologismul abstract » ale càrui ràdàcini se gàsesc in mifcarea creftinà a isihastilor, in frunte cu Grigore Palama << a càrui teorie psihologicà infàjifa in chip evident o manifestare progresistà pentru veacul al XIV-lea » (p. 83), ìncadrìndu-se in mifcarea generala a Prerenasterii.
      lsihasmul, cuprinzind Bizanjul fi Peninsula Balcanicà, s-a inràdàcinat adinc in Muntele Atos, de unde a put ut influenza viaja spirituale a tuturor Jàrilor creftine ce aveau legàturi cu Atosul. Asa se explicà apartenenja la acest curent a patriarhului bulgar Eftimie al Tirnovei, a scriitorului rus Epifanie cel Preainjelept si a marelui pictor rus Andrei Rubliov, in lucrare, autorul analizeazà succint caracterul, cuprinsul si rolul excepcional pe care 1-a jucat isihasmul din punct de vedere cultural in epoca pe care o studiazà (p. 83 — 87).
      Revenind la problema contactului Rusiei cu Bizanjul fi cu Jàrile slave din sud, autorul aratà cà acest contact constituie dementili care produce transformé ri fundaméntale, atit in forma, cit fi in fondili culturii ruse. Astfel, trebuie amintit cà — sub influenza reformei literare a patriarhului bulgar Eftimie al Tirnovei — se schimbà total prezentarea graficà a manuscriselor: se ìnloeuifete vechiul scris semiuncial, cu noul scris semiuncial, care nu numai cà prezintà o scriere diferità a literelor, dar prezintà fi aparijia in alfabet a unor litere noi pe care nu le cunoftea semiuncialul vechi, si ilici uncialul; se schimbà stilul de ornamentare a manuscriselor (in locul ornamentului animalic apare ornamentul geometrie) fi felul de a combina culorile. Schimbàrile in prezentarea manuscriselor se imbinà cu schimbàri in ortografie, in limba literarà fi in stilul operelor literare, urmàrind: 1) diferenjierea limbii literare de cea populará; 2) precizarea regulelor ortografìce; 3) apropierea limbii literare de limba slavonà bisericeascà ; 4) inlàturarea particularitàjilor locale ruse din limbà fi ortografie; 5) apropierea limbii fi ortografici de asa numila limba mamà prin care se injelege greaca (p. 31—32).
     Sub aceastà influenza literarà, inundà Rusia traducerile din limba greacà fi numai in micà màsurà ajung aci opere originale ale slavilor din sud; ia insà naftere o activitate intelec-tualà intensa, de innoire si circulajie a ideilor. Sub influenja isihasmului, care intilneft© in Rusia o societate transformatà — ca in ilici o alta parte — prin organizarea statului national, literatura fi arta rusà ajung la realizàri excepjionale, caracterízate printr-un cuprins najional, pàtrunse puternic de psihologism si emojionalitate fi infàjisate intr-un stil deosebit de dinamic. Iinperecherea acestor douà elemente explicà unitatea — de eoncepjie fi de stil — si intensa dezvoltare a tendinjelor, a genurilor fi a particularitàjilor locale ce se manifestà in literatura rusà.
      In general, la baza dezvoltàrii literaturii ruse din aceastà epoca stà interesul pentru BizanJ si pentru literatura tradusà din limba greacà. In primul rind trebuie amintit cà interesul pentru BizanJ a fàcut sà aparà la Novgorod o ìntreagà literaturà care descrie Constantino— polul, depàfind insà caracterul literaturii de càlàtorii. Preciziunea descrierii, stàruinja in làmu-rirea tuturor lucrurilor legate de monument eie marelui oraf, atit sub aspect istorie, cit fi tehnic fi social-economic, a fàcut ca aceastà literaturà rusà sà fie folosità ca bazà pentru acjiunea de identificare a monumentelor distruse intre timp. Totufi, descrierea nu se pierde in aspectul exterior, ci, pe lingà precizarea tuturor lucrurilor legate de construcjie — materiale, unelte, metode (fi aceasta face din literatura novgorodenilor un adevàrat dicjionar de termeni mestefugàresti) —, autorii ìnceareà sà pàtrundà intenjia, gindul conducàtor al artistului si dinamica monumentului, cercetind pentru aceasta tot ce le poate da istoria, legenda, ori legàturile viejii bizantine cu viaja celo rial te popoare fi in special a celui rus. De aceea interesul ce mina pe novgorodeni in scrisul lor nu este un Ínteres de « esteji », ci «le maeftri ai artei, care urmàresc sà cunoascà totul despre tehnica lucrului fi despre istoria monumentelor pe care le descriu. In al doilea rind, aeelafi Ínteres pentru BizanJ explicà intensificarea traducerilor din grecefte, venite prin intermediul bulgarilor fi sirbilor, ceea ce incadreazà cele trei Jàri slave intr-o strinsà comunitate culturalà, cu o unicà fi specifica tendinjà literarà, ce se poate urinàri in stilul fi genul literaturii epocii. Viejile de sfìnji (hagiografía) si « viejile» (jitiile) in genere constituie genul cel mai potrivit pentru noua concepjie
524