224
C. N. VELICHI
trei probe scrise din materiile de specialitate, fi anume : o lucrare de istorie veche fi epigrafie, una din istoria inedie fi alta din istoria romànilor, plus douà probe orale, alese din aceleafi materii de specialitate.
    Examenul al doilea de licentà se dàdea orai, la patru materii secundare : limba latina, limba slava veche, sociologie fi istoria filozofiei. Se arata cà unul si acelafi profesor nu putea examina decìt cel mult la douà materii, dind deci maximum douà note. Decanul I. Bogdan introdusese aceastà clauzà, deoarece uneori trecerea examenului de licentà reprezenta o purà formalitate. Defi comisia de examen era compusà din cinci membri, aceftia adesea absentau si un singur profesor examina fi dàdea note la trei sau chiar la patru probe diferite, ceea ce constituia o scàdere a prestigiului pe care trebuia sà-1 aibà aceastà probà finalà.
    Prin noul regulament, trecerea examenului de licentà ìnsemna o serioasà verificare a cunoftintelor absolventului. in primul rìnd, lucràrile scrise erau eliminatorii. Cele cinci probe (trei scrise fi douà orale) din materiile principale asigurau un control riguros al pregàtirii candidatului. Pentru a i se da aceastà posibilitate, examenul a fost in mod special ìmpàrtit in douà -— in examenul intii se treceau materiile principale, iar in sesiunea urmàtoare cele secundare. Singurul avantaj ce se dàdea candidatilor era corijenta. Ìn cazul cind se treceau toate probele scrise fi orale cu exceptia unei singure materii, se repeta examenul numai la aceasta fi nu la toate celelalte x.
    Bogdan fi-a dat seama cà o lucrare merita sà fie tipàrità numai cind aducea o contributie importantà. Aceasta nu putea fi decìt teza de doctorat 2. Dez-voltind prevederile legii din 1864, regulamentul din 1897 organizeazà pentru prima oarà la Facultatea de filozofie fi litere examenul de doctorat. Acest inalt titlu il puteau obtine acei licenziati care se distinseserà prin cercetàri stiintifice originale fi valoroase intr-una din specialitàtile ìn care ìfi trecuserà licentà. Rezultatul acestor cercetàri era concentrai ìntr-o lucrare, aprobatà de profesorul de specialitate, ca fi de un al doilea profesor delegai de decan si dupà aceia tipàrità. Examenul propriu-zis consta nu numai din sustinerea tezei, ci si dintr-unul orai cu douà probe. Una dintre eie era chiar materia tezei. A doua era fixatà de comisie din douà materii ìnrudite, alese de candidai, una din eie trebuind sà fie neapàrat fi disciplinà filozoficà. Comisia era formatà din decan si trei profesori (unul din fiecare specialitate). Obtinerea bilei albe la specialitatea principalà era obligatorie.
    Un punct nou introdus ìn regulamentul din 1897 era recunoafterea diplo-melor de licentà fi doctorat obtinute la universitàtile stràine. Punctul de vedere al lui Ioan Bogdan se impune fi aici ; posesorii acestor diplome, dacà nu dove-deau « un studiu regulat la universitàtile stràine de la care sint luate », trebu-iau sà dea din nou examenele de licentà fi doctorat. ìn orice caz, licentiatii fi doctorii in istorie erau obligati, la echivalare, «sà treacà un examen compiei de istoria romànà » 3.
     1	Ibidem, p. 655—656.
      2	Ibidem, p. 652.
     3	Ibidem, p 653—654.