ION LUCA CARAGIALE ÎN LIMBA SLOVACA
123
    Sub influenta apelativului „d. Nae“, traducätoarei i s-a parut prea familiar sä spunä ctihodny (aça cum el, de fapt, exista cînd îl întrebuinteazâ Tipä-tescu), si 1-a redat prin drahÿ pán. Dar tot cetâteanul turmentat, ìn scena a II-a, vâzîndu-1 pe Catavencu la Tipätescu, exclamä :
    Aici „onorabilul“, deçi spus de acelasi personaj, se deosebeçte prin forma lui de cel întrebuintat anterior (drahÿ pán), si într-un fel, pierde deci din frecventa eu care ne-a obiçnuit originalul.
    Acolo unde expresiile sînt numai aie uneia si aceleiaçi persoane, tradu-cerea nu mai întîmpinâ o asemenea dificúltate. Greutatea râmîne în a gâsi doar corespondentul cel mai firesc.
    Spre ex., la Pristanda expresiile : curat-murdar, curât sa le lâsâm (fiind vorba de steaguri) çi curât violare de domiciliu au fost bine traduse cu naôisto hnusâk (C.V. I, p. 315), nacisto ich nechajme (C.V., I, p. 318) çi respectiv, naóisto porusenie domového prava (C.V., I, p. 342).
    Prin expresia „curat-murdar“ Pristanda vrea sâ-i intre în gracie lui Tipâtescu, care zice despre Catavencu câ e miçel dar çi murdar, adicâ josnic. Traducâtoarea putea sa foloseascâ substantivul podliak (josnic, om fàrâ scrupule). în cazul în care s-ar fi tradus astfel, nuanta de antonimie (curat-murdar ) ar fi disparut, çi efectul intentiei n-ar mai fi fost acelasi. Ea a aies însâ substantivul hnusâk (murdar), care alâturat lui nacisto (curât) transmite acelaçi raport de antonimie ca çi în textul lui Caragiale.
    Traducerea Scrisorii pierdute, inclusa în volum, se deosebeçte în sens pozitiv de cea publicatâ la începutul aceluiaçi an în editie separata1.
    Astfel, daeâ în prima versiune expresia „curât sa le lâsâm“ a fost tradusâ eu dobre ich nechajme (adicâ : bine sa le lâsâm), în versiunea a doua traducâtoarea a gâsit o solutie mai adeevatâ : nacisto ich nechajme. §i apelativele neico (nene) apar în versiunea a doua într-o traducere mai apropiatâ de cea din original. în prima versiune ele erau redate prin drahÿ sau milÿ, în care caz nu-si mai pâstrau adevâratul sens. în versiunea a doua, s-a recurs la batko (atunci cînd lui Trahanache i se adreseazâ Tipâtescu), sau la tatülik — tâicutâ (folosit mai aies de Zoe, ca sâ arate toemai diferenta de vîrstâ între cei doi soti)2.
      1	I. L. C a r a g i a 1 e, Strateny list, trad, de J. Huskovà, Martin, Osveta, 1954.
     2	ìn ultima versiune, nici numele proprii, in special diminutivele, n-au mai fost slovaci-zate (Stevko pentru Fànicà, Jurko pentru Ghità etc.). Presupunind cà textul primei versiuni a fost folosit $i in reprezentafiile teatrale, schimbarea numelor í$i gaseóte explicaba in faptul cà, actorilor le-ar fi fost greu sa pronunce vocala à (Fànicà, Ghifà) si atunci s-a recurs la corespon-dentele slovace : T urko, Stevko.
  —	Ei onorabitui ! nu te vedeam ; sluga !
O	mie de ani pace! $i zi, ma lucraci, ai? Adicà, dìi-i cu bere dà-i cu vin, nu pentru cinstea obrazului... pentru ca sà-mi faci pontul cu scrisoarea... bravos ! dom’le Nae. (CO, I, p. 140).
Iha... Tvoja slovutnost! Nezbadal som ta ponizenÿ sluzobnik. Tisfc rokov pokoj... Pekne si to so mnou vybabral ! Ej... raz pivo, raz vino —a to nie preto, aby si ma uctil... ale aby si mi potiahol list... Bravò, pán Cafavencu... (CV, I, 355).