LEONID ANDREEV $1 TEATRUL ROMANESC
91
de entuziasm a unei anumite perioade si a ridicat-o la rangul imposibilitaba existentei idealurilor. Renuntarea la prezentarea pe scena a conditiilor isto-rice concrete care sä explice pesimismul si lipsa de perspectiva a însemnat insä proiectarea in eternitate a unei clipe trecâtoare. Interesant este faptul cä auto-rul si-a depäsit, la un moment dat, aceastä limitä ideologicä si printr-o aparentä întoarcere la lectia oferitá de literatura realistä a inceput sâ-fi plaseze gîndu-rile fi neîncrederea într-un cadru precis : acela al lumii burgheze din care fäcea parte, al primului deceniu träit de intelectualitatea rusä in ìntunericul Rusiei tariste dupä înfrîngerea revolutiei. §i atunci Viaja omului a devenit Zilele vietii noastre, iar degradarea moralä s-a concretizat in destinul trist al Anfissei, al Ecaterinei Ivanovna sau al Doctorului Kerjentev. Leonid Andreev a exprimât nävalnic durerea si desperarea incercate dupä înfrîngerea revolutiei din 1905, ìn care a crezut fi de care a fost legat, ìn simbolurile din Viata omului (1906), Tarul-Foamete (1907), Mattile negre (1908), Anatema si Oceanul (1910). Mai lucid si mai obiectiv, el a descoperit ulterior posibilitatea de a-si exprima aceste sentimente ìn imagini bógate ìn individualizäri si precizäri de ordin istorie fi social ; Zilele vietii noastre (1908), Anfissa (1909), Profesorul Storitìn çi Ecaterina Ivanovna (1912), sau Acela care primeóte palme (1916) sînt lucräri cu un caracter realist, chiar daeä uneori abundä elementele psiho-logizante si patologice.
    Aceastä transformare corespunde unui interesant procès de maturizare artisticä a lui Andreev, unei legäturi spirituale pe care o reia cu anii säi de formatie, ìn care a fost aläturi de traditiile generoase ale realismului critic rus, de umanismul tolstoian, de protestul amar ìmpotriva nedreptätii din opera lui Dostoïevski, de avìntul revolutionär din preajma lui 1905 fi de crezul de viatä al lui Gorki.
     în dramaturgie, Leonid Andreev a fost scriitorul desperärii fi al lipsei de solutii, al neìncrederii de dupä înfrîngerea revolutiei din 1905 ; în prozâ însâ, ìn afara unei inefabile unde de pesimism, el a fost ìntotdeauna apropiat de filonul protestatar al literaturii ruse, de apärarea caldä a celor umiliti fi obi-diti, de condamnarea deschisä fi asprä a nedreptätii. Andreev fi-a ìnceput cariera aläturi de Gorki, remarcîndu-se incä de la prima lui culegere de poves-tiri, tipäritä chiar de marele scriitor revolutionär la editura Znanie, pe care o conducea, în 1901, printr-un suflu de generozitate fi prin reale calitäti de conti-nuator al celor mai bune traditii ale literaturii ruse. Anarhismul, individualis-mul, subiectivismul au fost date care 1-au caracterizat într-o oarecare mäsurä fi cu prilejul debutului, generate fiind de anumite evenimente träite, de viata lui personalä, de suferintä, de mizerie, de anii unei copilärii triste fi lipsite de bucurii. Despärtirea de Gorki fi înfrîngerea revolutiei au rupt in el, puntile care il legau de izvorul încrederii în om. Lipsit de o conftiintä revolutionarä limpede fi fermä, väduvit fi de acea imensä dragoste de oameni pe care o avea Cehov, Leonid Andreev a devenit prada ideilor reactionare fi defetiste, abil strecurate de dufmanii revolutiei, grefate la el fi pe o tendintä maladivä personalä ; pe credinta cä totul e zadarnic, pe convingerea cä soarta oamenilor e demult hotäritä de forte implacabile, situate dincolo de limitele cunoafterii. S-a îndreptat spre dramaturgie, avînd posibilitatea unei exprimäri directe a gîndurilor, aceasta însemnînd fi o formä a iefirii din singurätatea la care singur