206
I. C. CHITIMIA
    In ce prívente poporul romàn si originea lui, Filippo Buonaccorsi a avut ocazia in timpul traversärii teritoriului románese, sä adune la fata locului anumite informatii de care s-a servii mai tirziu in operele sale. Spirit inteli-gent fi viu, el a remarcat apoi, in Polonia, cä polonezii numeau pe romàni aproape cu acelasi termen (Wolochy) ca fi pe italieni (Wlochy), doar, cum pre-cizeazä el, cu o „schimbare de accent“. Atunci umanistul polonez nu se mai índoiefte de loe de originea latinä a poporului romàn, si in opera sa Vita et mores Sbignei Cardinalis (1479—1480), el vorbefte limpede despre acest lucru, prezentìnd ràzboaiele romanilor cu dadi fi colonizarea Daciei :
     „Quod quale fuerit, antequam repetatur, propter errorem multorum non frustra erit expli-casse, quo tempore quamque ob causam missa sit a Romanis coloniam in inferiorem Mysiam, quae hodie Valachia nuncupatur [...]. Nam Poloni, qui eos [Valachos] Italos scirent, lingua sua appellarunt eodem nominem, quo ceteros Italiae indígenas vocant, sed rudi admodum accentu. Mox, ubi latinae litterae in Poloniam illatae sunt, emollito paulatim vocabulo submitiori accentu Valachos dixerunt. Quod nomen veluti quodam consensu ceterarum gentium ad haec usque tempora in illis perdurai" l.
    Dupä cum se observä, Buonaccorsi emite un rationament temeinic. Dar ideea umanistului polonez depäfefte ca importantä simpla latinitate a poporului romàn. Este pentru prima datà, fi destul de devreme, cà se pune, ling-vistic, problema sensului termenilor wloch, voloh, vlah, care in cercetàrile timpu-rilor moderne vor fi raportate la numele tribului celtic Volca — Volcae, cons-tituind subiect de indelungate dispute istorice fi filologice 2. Buonaccorsi a avut intuitia sensului de „roman“ sau „de origine romanicä“, pe care-1 aveau acefti termeni fi in consecintä, el are prioritatea ideii cu secóle in urmä.
    Valoarea observatiei fi a intuitici lui Buonaccorsi este dovedità fi de faptul cä un alt umanist italian, Antonio Bonfini (1425—1505), autorul scrierii Rerum Ungaricarum decades, care fi-a dus viata la curtea lui Matei Corvin, fi care vorbefte, de asemenea, despre latinitatea romànilor, nu observä fi nu prezintä paralelismului termenilor maghiari olili (romàn) si olasz (italian), cu acelafi sens comun de „roman“, „romanic“ fi cu aceeafi bazä lingvisticä, dupä cum nici umanistul de origine romänä Nicolae Olahus (1493—1568) nu face vreo apropiere, defi cunoftea maghiara fi limba romänä, multumindu-se ca in opera sa Hungaria (1536—1537) sä reproducá ideile jUi Piccolomini, chiar cu oarecare indoialä asupra latinitätii limbii romàne,
     1	Vita et mores Sbignei Cardinalis auctore Philippo Buonaccorsi Callimacho, in Monumenta Poloniae histórica, ed. II, t. VI, Cracovia, 1961, p. 236: „Oricum ar fi [...]. pe lingä erorile multora nu va fi grejit sä spunem cä íntre timp va fi fost trimisä din aceea^i pricinä, de cätre romani, o colonie in Moesia inferioarä, careastäzi se cheamä Valahia [...] Càci Polonii, care ii?tiu pe valahi de italieni, in limba lor ix numesc cu acelasi nume, cu care li desemneazä si pe ceilalti bà$tina$i ai Italiei, dar cu un accent oarecum stricat. ìndatà ce scrisul latin a fost dus in Polonia, cuvintul fiind inmuiat pe nesimfite, sub influenza accentului, le-au zis valahi. Acest nume, bunà-oarà, printr-un oarecare consens al celorlalte popoare dàinuieste pinà in timpurile de-acum in limba acestora".
    2	W. K^trzyñski, Volcae Tectosages a Wlach, Wloch, in Rozprawy Akad. Um., sect. ist. filoz., t. XLII, 1901, p. 31—41; Ilie Gherghel, Citeva contribufiuni la cuprinsul nofiunii cuvintului „vlah“, in «Conv. lit.», LII, 1920, p. 33—348; K. Schii-nemann, Die „Römer“ des anonymen Notars; in «Ungarische Jährlicher», VI, 1926, p. 148—157; vezi incä H. de Arbois de Jubainville, Introduction à l’étude de la littérature celtique, Paris, 1883, p. 10—16 si al^ii.