HENRYK SIENKIEWICZ IN ROMANIA
81
Voineçti sînt convingâtoare çi intemeiate, in schimb arguméntele lui Luka-sik referi toare la apropierile dintre románele istorice Prin foc fi sabie fi Nea-mul §oimàre$tilor ridica discutii. Farà a cauta sâ inlâturâm posibilitatea unei legaturi de filiatie intre Sadoveanu fi scriitorul polonez, totufi stabilirea unor paralele atìt de apropiate fi de categorice intre cele douà opere, afa cum încearcâ St. Lukasik, ne apare fortata.
    Se argumenteaza cà romanul lui Sadoveanu se aseamânâ inca de la prima frazà cu inceputul romanului Prin foc fi sabie ; ca descrierile de natura au trâsâturi comune, datorità faptului ca cele doua actiuni ale povestirilor se petrec pe terenuri invecinate ; ca motivul rapirli Magdei corespunde motivu-lui rapirii Elenei de cazacul Bohun si cà deci, fi intr-un caz fi in altul, in cen-trul intrigii se aflà o femeie ; in sfirfit, se face asertiunea cà figura lui Tudor, inconjurat de prietenii sai de arme (trei la numàr, ca fi in Prin foc fi sabie) 1-ar avea ca model pe Skrzetuski.
    Sâ încercâm pe rînd rezistenta acestor argumente.
      ,,în anul Mîntuitorului 1612, pe cînd înfloresc teii, singuràtàÇile Prutului, la cotitura care se cheamà Cornul-lui-Sas, vuiau de furtuna ràzboiului.
      încâ din zorii zilei se minease pe deasupra Popricanilor Çtefan Toraça, eu oastea lui ameste-catá. lar din susul apei, vestitul çleahtic Potocki si Constantin Vodà Movilâ gràbeau eu lcçii çi eu cazacii lor çi eu puÇinà oaste de Çarà.
     Tomça era neràbdàtor...“
     Acesta este inceputul primului capitol din Neamul §oimâreftilor, intitulât La Cornul-lui-Sas, dupâ care se intrà în actiunea propriu-zisâ. Cu totul altfel este conceputâ introducerea in romanul lui Sienkiewicz. Pe patru pagini se vorbefte de semne cerefti fi pâmîntefti care anuntâ râzboiul :
      „Anul 1647 a fost un an plin de minuni ; pe cer çi pe pàmînt s-au arâtat multe semne pre-vestitoare de întîmplàri $i nenorociri neobiçnuite".
    Faptul câ amindoi scriitorii încep cu indicarea anului nu trebuie sâ ne mire, càci acesta este stilul cronicilor, din care s-au inspirât fi unul fi altul. Dar, chiar de la început („... pe cînd înfloresc teii, singurâtâtile Prutului...“ „... încâ din zorii zilei se mifease pe deasupra Popricanilor, Çtefan Tomfa, cu oastea lui amestecatà...“), Sadoveanu se deosebefte structural de Henryk Sienkiewicz. Se simte, ca o dominantâ a creatiei scriitorului român, marele ei suflu liric, în timp ce creatia lui Sienkiewicz, este caracterizatà prin epicul energie, fârâ distante intre scriitor fi imaginea creata de el.
     Tinînd seama de faptul câ cei doi scriitori sînt temperamental deosebiti, este greu de vorbit despre o atmosfera comunâ operelor lor. Sienkiewicz, crescut fi format in traditiile unei familii care din tatâ în fiu serviserâ zeului Marte, el însufi visase în copilârie sâ devinâ un destoinic cavaler fi sâ dobîn-deascâ slava pe cîmpul de luptâ. Eroii sâi, întrupâri aie acestor visuri, sînt antrenati mereu în întîmplàri neprevâzute, au exteriorizâri energice, sînt mai apropiati de eroii lui Dumas (fârâ spectaculosul situatiilor acestuia) ai lui Walter Scott. Sienkiewicz este un neobosit inventator de actiune. Sadoveanu, dimpotrivâ, se face simtit ca un comentator liric prin excelentâ. Actiunea ro-manului sâu curge ca un rîu liniftit printre peisajele de poveste aie Moldovei.
 6	— 554