ION LUCA CARAGIALE IN LIMBA SLOVACA
127
stilului lui Caragiale, aceste partieularitäti sintactice îl fac adesea intraducti-bil. Exemplul îl oferà schita Sitnatiunea :
  —	Ce se exagereazà nene? Este o crizà, care ascultà-mà pe mine, cà dv. nu ?tifi, care, mà-nfelegi, Statuì cum a devenit acuma, eu dupà cum vàz ce se petrece, cà nu sint prost, ìnfeleg §i eu atita lucru, findeà nu mai merge cu sistema asta, care cind te gindesti, te-apucà groaza, monser, groaza!... (CO, II, p. 176—177).
  —	Ako to, He sa zvelióuje, braiek? lde a krízu, ktorù, poiuvaj, lebo vy niö nevi-ete, o takú krizu, rozumieS ma, aì do kto-rej sa teraz dostal stát, a ja, ked — vidim,
io	sa robf, ved nie som hlupÿ, toi' ko aj ja rozumiem, ved ui to dalej nejde s tÿmto systémom, ktory, ked si ho predstavíá, pochyti fa hrôza, monäer, hròza !... (CV, I, p. 126--127).
     în traducere, textul este la fel de contorsionat ca si în original. Caragiale a transformat pronumele relativ care într-o conjunctie invariabilä menitâ sä faeä legätura cu propozitia subordonatä. Traducätoarea a respectât acest lucru, asa încît formularea apare la fei de neclarâ ca si în original.
    Mai greu de tradus au fost frazele în care vorbitorii leagâ propozitiile subordonate prin pentru ca.
    Spre exemplu :
 —	Dumneata nu vezi cum se încurcà lucrurile în politicà, care nu poti pentru ca sä stii de azi pe mîine cum poate pentru ca sa devie o complicatine... (CO, II, p. 178).
  —	Ci nevidis, ako sa v politike zamotâ-vajú veci, ved nemôies vedief, aby som tak povedal, ako z dneëka na zajtrajâok mô2e nastaf nejaka komplikácia... (CV, I, p. 129).
    în introducerea propozi^iilor completive sau finale eu pentru ca (sa), în loc de sâ sau ca sa, întîlnim un fenomen de contaminale între formule sintactice mai mult sau mai putin sinonime 1. în limba slovacâ eie n-au putut fi traduse decît printr-un infinitiv (nemozes vediet, môze nastat), termenul de complinire (pentru ca) fiind deci évitât.
    O greutate în traducere o prezintâ si anacoluturile.
     Spre ex., în La hanul lui Mînjoalâ, Caragiale serie :
  —	„Cine-i?" Hofii cei doi, fugi care-nco-tro, ràmîne mutui cu frate-sàu mort în cîrcà. (CO, I, p. 330).
  —	„Kto je to? Ti dvaja zlodeji uSH hade lahSie, zostal nemÿ s mrtvÿm bratom na chrbte. (CV, II, p. 165).
    Toleratà de limba literarà, mai ales cind este vorba de a reproduce vor-birea populara, constructia sintáctica hotii cei doi, fugi care-ncotro, nu este totu^i corectà. Caragiale’ a folosit-o cu bunà §tiintà ; in traducere insà, ea apare marcata gramatical (zlodeji uSli). Traducàtorul, respectind regulile sintaxei limbii literare slovace, n-a mai tinut seamà de pronumele subiect al propozitiei atributive (care) si a dat o propozitie de sine stàtàtoare, in care predicatul se acordà cu subiectul.
    1	Vezi Iorgu lorda n, op. cit., p. 403.