576
CRITICA §1 BIBLIOGRAFIE
autoarea o priveste ca o manifestare a unei corelatii care poate fi realizatà de fiecare data cìnd apar scoli critice de mare ràsunet : in clasicismul francez (teoria lui Boileau) in romantism (metoda biografica preconizatà de Sainte Beuve), in epoca realismului critic (critica sociologica a lui Hippolyte Taine si estetica marxista). lata de ce, dupà pàrerea autoarei, metodologia funda-mentatà de o scoalà estetica nu poate fi aplicatà operelor apartinind tuturor genurilor si tuturor epocilor literare. Corelatia dintre un curent literar si o teorie literarà anumità este exemplificatà de autoare si prin integralismul lui M. Kridl si fenomenologia lui Roman Ingarden care se dezvoltà pe aceleasi premize teoretice si concomitent cu scoala formalista rusà, insà ajung la con-cluzii simtitor diferite, fiindcà se bazeazà pe o alta experien£à creatoare. „Ipoteza de lucra" a autoarei ni se pare perfect acceptabilà si legatura dintre scoala formalista si futurism este demonstratà de d-sa in mod convingàtor. Totusi ea ar fi reiefit mai pregnant dacà autoarea ìsi construia altfel studiul.
     Cartea este impartita in trei capitole : I. Teoria formalistilor cu privire la limbajul poetic. II. Predecesorii futurismului. III. Futurismul ca scoalà poetica. Vorbind despre evoluta teoriei formaliste, autoarea se priveazà in acest fel de posibilitatea unor referiri mai substantiale la practica literarà, despre care va vorbi abia la sfìrsitul volumului si, in mod fatai, deduce teoria din teorie, respectiv cerceteazà premizele ideologice ale curentului. $i credem cà nu e chiar asa de regretat cà lucrarea se prezintà astfel. Càci cu toatà teza de mai sus, argumentatà de autoare cu lux de exemple, de fapt geneza teoriilor literare e dublà : eie se sprijinà pe o anumità practicà literarà pe care o genera-lizeazà, dar, in acelasi timp, dacà sìnt pretioasè, eie se situeazà la capàtul unei filiatii de idei, ìsi au locul bine definii in istoria gìndirii. Càci sincronicitatea existà nu numai ìntre artà si estetica; ea poate fi urmàrità fi in evolutia diverselor discipline umanistice a càror ìnnoire in fiecare perioadà este determinata de aceleasi impulsuri, ajungìnd la concluzii tipologie identice. Deter-minarea geneticà alogenà si ideogenà este cu atit mai necesarà in cazul de fa|à cu cìt se discutà nu o teorie izolatà si efemerà, ci o esteticà si o poeticà originala care, fertilizind lingvistica rusà a epocii, a influenzai in direct toatà ling-vistica modernà, contribuind in mod decisiv la evolutia structuralismului si, implicit, la dezvoltarea orientàrilor moderne in disciplinile umanistice.
    Sursele ideologice alogene ale teoriei formaliste ruse sìnt dupà pàrerea autoarei urmàtoarele :
    a)	metodologia generalà a stiintelor umaniste de la ìnceputul secolului, care se prezintà ca o ìntoarcere la sensualism, drept reactie fa^à de poziti-vism. In consecintà, repudierea explicàrii cauzale mecanice, in spetà a ex-plicàrii genetice si psihologizante a liter'aturii, sprijinirea exclusivà pe text, pe datele pe care ni le oferà opera artistica insali.
     b)	fenomenologia lui Husserl care, aplicatà la asa-zisele „stiinte istorice" de Dilthey, Rickert si Windelband, determinà o viziune autonomistà a artei, care e ìncadratà ìntr-un sistem de valori stabilii de o anumità culturà. In consecintà — raportarea fenomenelor artistice la alte fenomene spirituale, privite ca un sistem, si abandonarea metodelor si notiunilor ìmprumutate stiinfelor naturii.