262
ELENA LINTA
slave din secolul XV aflate in fondul B.A.R., numai 38 sìnt càrti de cult, iar restul literaturà apocrifa : cuvintàri, vieti de sfinti, invàtàturi etc.
    Dintre manuscrisele pàstrate din secolele XII—XIV, mai mult de jumà-tate sìnt copiate in tara noastrà. In privinfa repartizarii teritoriale a acestora, constatàm cà cele mai multe au fost realizate in Tara Romàneascà. Moldova Incepe sa se impunà in planul scrisului, atìt cantitativ, cit $i calitativ, abia din secolul al XV-lea. Sìnt cunoscute cazurile cind manuscrise folosite si pàstrate in mànàstirile moldovenesti erau de provenienza munteanà (cf. Octoi-hul de la Caransebes, Mineiul de la Neamt s.a.). Aceasta nu scade, desigur, cu nimic marea importanza pe care o are cultura moldoveneascà din epoca feudali, ci schiteaza doar directia difuzàrii cunostinfelor si preocuparilor pentru arta scrisului. Este posibil ca cercetarile si descoperirile ulterioare sa aducà dovezi mai multe si mai gràitoare pentru determinarea gradului de dezvoltare a culturii slavone scrise, in secolele XII—XIV, in Moldova si Transilvania, anulìnd aprecierea noastrà de mai sus, fapt care va constitui doar un prilej de bucurie si mìndrie nationalà.
    Marea vechime a manuscriselor prezentate si apropierea lor in timp de primele inscriptii slave din tara noastrà ne oferà màrturia existentei si dezvol-tàrii treptate si continue a unei culturi ale càrei baze s-au pus in secolul al X-lea.
    Din punct de vedere artistic manuscrisele acestei epoci nu se ridicà la o treaptà prea ìnaltà. Indiferent dacà sìnt scrise pe pergament sau pe hìrtie, eie prezintà o ornamentale modestà (in special la iniziale), intr-o gamà coloristica redusà.
    Pe pian lingvistic problema cea mai importantà ar fi determinarea mo-mentului de trecere de la slava veche, la slavona romàneascà. Ìnsà trecerea aceasta se face foarte lent, cu atìt mai mult cu cit continutul fix al textelor religioase obliga la o oarecare mobilitate a formeil. Dilema se amplificà dacà urmàrim — cu scop comparativ — cum se procedeazà in cazul celorlalte slavone (sau redactii). De exemplu, slavona medio-bulgarà este considerata ca incepìnd din secolul al XH-lea, adicà atunci cind anumite tràsàturi fonetice si morfologice ale textelor scrise in Bulgaria fac ca acestea sà se diferentieze net de limba slavà veche din epoca clasicà. in schimb, la redactiile rusà $i sìrbocroatà drept ìnceput este considerai momentul in care se initiazà folosi-rea si copierea textelor slave, cu toate cà limba acestor prime texte este mult mai apropiatà de slava veche (in ambele cazuri este vorba de secolul al Xl-lea), decit de slavonele respective din secolele XIV—XV.
    In cazul nostru, avìnd in vedere marea vechime a introducerii scrierii slave, incà din secolul al X-lea, deci in epoca clasicà a existentei acestei limbi, nu poate fi vorba decit de slava veche. Consideràm de asemenea, cà pentru perioada studiata (secolele XII—XIV), avem de-a face tot cu slava veche, prezentìnd caracteristici ale epocii post-clasice, in generai influente ale redac-tiilor (si limbilor) slave inconjuràtoare. Deoarece in tara noastrà trecerea
     1 D. P. Bogdan in Caracterul limbii textelor slavo-romàne (Bucurejti, 1946, p. 7 — Lucràrile Scoalei de Arhivisticà, nr. 4) subliniazà caracterul conservativ al manuscriselor, fatà de cel mai liber, mai influenfabil al documentelor.