404
CORNELIU BARBORICÁ
creatia poética a lui I. Krasko din anii 1896—1899, S. Smatlak constata cá in acesti ani M. Eminescu a exercitat o puternicá influenza asupra tinárului poet slovac, asupra formatiei sale:
„In acest punct al cristalizárii universului poetic interior al tinárului Ivan Krasko a avut loc intilnirea cu Eminescu. A fost una dintre acele incidente despre care abia mai tirziu ne-am dat seama cá a fost o necesitate. In anii 1897 — 1899 Ivan Krasko a tradus fapte poezii lirice din Eminescu... íntr-adevár, cele fapte poezii eminesciene, traduse de Krasko, par a fi o prelungire a poeziei lui Janko Cigáñ (unul din pseudonimele lui Jan Botto, n.n.). Gásim in ele acelafi motiv al insingurárii fi se degajá aceeafi melancolie.. . Gásim acelafi motiv al soli-tudinii (Eminescu, De ce nu-mi vii ; Krasko, Pre teba len — Doar pentru tine); acelafi motiv al dezamágirii in dragoste, formulat ca motiv al dezamágirii in general (Eminescu, Pe aceeasi ulicioará; Krasko, V tajnorn... — ín tainá); acelafi motiv al mamei fi al dorului de mamá (Eminescu, O, mamá; Krasko, Mamá, dulce mamá). Dar evident, nu paralélele sau coincidentele dintre motive sint cele mai importante in aceastá intílnire. De altfel, in fiecare caz in parte este vorba de motive cu un caracter destul de general. Mai important este cá tinárul Krasko a gásit la Eminescu sentimente fi predispozitii inrudite, exprimate cu mult mai ciar, mai precis decit o fácea el... N-a tradus din Eminescu numai confesiuni lirice, intime, ci fi versuri de largá respiratie meditativá fi de puternic patos critic fi social... Cu aceste traduceri tinárul Krasko a anticipat propria sa creatie: este posibil sá nu ne evoce exemplele din Eminescu (Impárat si proletar — n.n.) tonul amar, sarcastic din poezia sa de mai tirziu List sleíne L.G. (Scrisoare dom-nisoare L.G.), sau subtextul de aprigá rázvrátire din poeziile Jehova fi Otrok (Sclavul) ? E adevárat cá insáfi poezia eminescianá este un fenomen puternic contradictoriu fi afa s-ar fi putut sá-i apará fi lui Ivan Krasko. Poezia meditativá eminescianá trebuie sá fi fost aceea care, ridi-cindu-se, pe de o parte, cátre un puternic patos social-rebel fi cázind, pe de altá parte, in cea mai profundá resemnare metafizicá, a deschis in fata tinárului Krasko abisurile deznádejdii fi pesimismului. Problema sensului fi telului existenfei individúale, pusá atit de acut de Eminescu, a zguduit desigur sufletul tinárului poet slovac. In comparatie cu Eminescu melancolia din poezia adolescentiná a lui Krasko e o adeváratá idilá, iar frámintárile ei se aseamáná cu un joc pueril. Imaginea universului, afa cum se infá^ifeazá in poezia tinárului Krasko, este, in aceastá privintá, abia o tristá poveste, in timp ce la Eminescu asistám la o cumplitá dramá. N-ar fi fost de mirare ca tinárul, care gustase din amáráciunea solitudinii fi incepea sá vadá viata ca pe un lan£ de tristeti fi dureri, sá se impotmoleascá in marasmul pesimismului acestei drame. Dar se pare cá nu litera, ci spiritul poeziei lui Eminescu i s-a implíntat in conftiin^a, názuin^a ei dureroasá de realizare pe plan social a existen^ei individúale. Nu, n-a devenit un revolutionar, nici un bard national. Pentru prima posibilitate nu gásea teren prielnic in realitatea slovacá, iar cea de a doua era in contradictie cu inclinarea sa spre cintecul domol" 1.
     Smatlak sesizeazá ín aceste rinduri cele douá laturi fundaméntale ale poeziei eminesciene pe care G. Cálinescu le defineste la un mod mai general ca ,,vo-catie uranicá, paradisiaca fi groazá de surpare fi extinctie“ 2. Dar, va trebui sá se adauge, aceastá rupturá láuntricá, íntre visurile edenice fi sentimentele atotputerniciei mortii, nu este proprie numai universului poetic eminescian. Krasko cunoscuse mai inainte fi paralel cu Eminescu pe Lermontov fi Byron, pe poetul slovac Hviezdoslav, care in ciclurile lirice Ramuri, An cernit fi áltele ifi dezváluise aspectul tragic al devenirii, atotputernicia mortii, zádárnicia strádaniilor omenefti:
                         A cázut frunza... Dupá ea fi noi
                          Lovifi de-a vremii grea návalá
                                                (Ramuri II, 10)
                         Pácat a fost cá ne-am náscut;
                                              (Ramuri III, 25)
      1	„Litteraria" III, Bratislava, 1960, p. 147 — 150.
      2	G. Cálinescu, Opera lui Mihail Eminescu, vol. V, Bucurefti, 1936, p. 15.