CRITICA ÇI BIBLIOGRAFIE
551
     Un prim (si, poate, cel mai sensibil) regret pe care îl încercâm este acela de a nu putea descoperi, ìn paginile acestei carp, preocupari de studiu asupra vocabularului (semantica, etimologie, lexicografie etc.), adicâ a acelui compartiment pe care F. Papp il denumeste ìn prefafà drept unul_„.. . din cele doua componente esenfiale [subì, n.]“ ale oricarei limbi. într-adevâr, lexicul
—	ca nivel lingvistic — lipseste cu desavìrsire din lucrarea de fa^a (ca si cum lexicologia n-ar fi, si ea, unul din elementele constitutive ale stiintei limbii, in generai, si ale lingvisticii ruse, in special). Sa nu uitam ca lucrarea nu este o gramaticâ stricto-sensu, ci un compendiu in care, alaturi de morfologie si sintaxa, sìnt reprezentate si fonetica-fonologia, ortoepia etc. Dacâ din acest ansamblu de niveluri, care tinde sa fie exhaustiv, a fost totusi exclus un compc-nent esential, explicatia trebuie gâsitâ, pare-se, ìn faptul ca vocabularul se preteaza cel mai putin la o formalizare riguroasa, si, in consecinta, pentru a fi consecventi punctului de vedere adoptat, autorii pur si simplu au éludât problema.
     Cìteva cuvinte privind unele parti de vorbire si clasificarea lor. Stìrneste nedumerire faptul câ printre cuvintele cu sens de sine stâtâtor sìnt trecute si 'cuvintele modale (vezi p. 195), care, dupa cum se stie, n-au categorii grama-ticale, nu pot fi parti de propozitie si nu sìnt legate prin raporturi sintactice (subordonare, coordonare) de celelalte parti ale propozitiei, fapt care le deo-sebeste radicai de toate celelalte parti de vorbire propriu-zise (substatantiv, adjectiv, numerai etc.). N-ar fi fost mai firesc ca aceasta clasa morfologica sa. figureze aparte, ìmpreuna cu interjectiile, carora, la rìndul lor, le sìnt proprii cele trei trâsâturi de mai sus si care, ìmpreuna cu cuvintele modale, pot fi deseori substitute ale propozitiilor? Acest statut, de categorie aparte, li se rezerva, din pacate, numai interjectiilor, trecute, numai eie, in asa-zisa clasa a cuvintelor-propozitii (vezi p. 196).
     Obiectia imediat urmatoare vizeaza denumirea acestei clase, care are cel putin doua cusururi : desi se vrea a fi o clasa morfologica, este denumitâ de autori in termeni care subliniazà rolul ei sintactic („cuvinte-propozitii"), farà a mai vorbi de faptul câ cuvintele-propozitii, mai précis propozitiile neanalizabile, pot fi exprimate, dupa cum se stie, nu numai prin interjectii, ci si prin particule (Dal Netì), adverbe (C fior oso ! Ladno !), cuvinte modale (Konecno ! Razumeetsja !) etc., avìnd deci o sfera notionala cu mult mai larga decìt cea pe care o ìntìlnim, aici, in sectiunea morfologica a lucrarii.
     O alta obiectie priveste geneza categoriei starii, despre care se spune câ „.. . aparitia acestei parti de vorbire este un fenomen mai tìrziu nu numai in gramatici, ci chiar in structura obiectivâ a limbii“ (p. 412). Ìn stiinta limbii, mai précis in gramatica rusà, categoria starii este consemnatâ într-adevâr destul de tìrziu, ìn anii ’20 ai secolului nostru. Nu putem fi însâ de acord cu cea de-a doua afirmatie, privind aparitia ei tìrzie in limbâ, ìntrucìt categoria stàrii poate fi semnalatâ încâ în vechea rusa. Cf., bunâoarâ, urmà-torul exemplu din Slovo o polku Igoreve (secolul al XII-lea) : Igor' plbky zavo-rocaetb, ¿al' bo emù mila brata Vsevoloda (sau in rusa contemporanà : Igor' zavoracivaet ( ottjagivaet ) polki : ved' z al emù [subì, n.] milogo brata Vsevoloda). De fapt, aparitia timpurie a acestei parti de vorbire a fost demon-