LIMBA SLAVONÄ DIN LITUANIA
205
fafà corespunde cel mai bine originii si ràspìndirii acestei redacfii a slavonei. El este ìnsà valabil numai cìnd consideràm slavona din Lituania in bloc, in indiferent care epoca de evolutie a eix. Examinind insà texte din diferite perioade, observàm cà unele influente sìnt mai puternice decit áltele, spre deosebire de alta perioadà2. In faza mai veche, predominante sìnt elementele din rusà (cu slavonismele ei), elemente amestecate insà cu particularitàZi de limbà polonà, ucraineanà fi bielorusà. ìn tipàriturile lui G. Skorina de la inceputul secolului al XVI-lea 3, influenza cehà este mai evidentà decit ìn alte texte. In schimb, anumite texte ale statutelor (codice de legi ìn uz ìn Marele Cnezat Lituanian) au alta compozifie, progresiv ciftigìnd teren influenza limbii polone, pinà la ìnlocuirea compietà a slavonei lituaniene. Studiind puternica influenza exercitatà de polonà (in materie de vocabular) asupra limbii de cancelarie din Marele Principat Lituanian, Chr. S. Stang ajunge la concluzia, pentru noi inacceptabilà, cà se poate vorbi de existenta unei limbi polone cu foneticà fi gramaticà rusà 4. Afadar, pàrerea istoricului J. Lappo 5, dupà care limba aceasta poate fi denumità fàrà nici o rezervà lituano-rusà (litovsko-russkij) 6 este numai in parte justificatà. Mai corect ar fi sà-i spunem slavona r uso-lituani and, cu menfiunea cà e vorba numai de una din perioadele de evolufie a slavonei ìn uzul cancelariei fi literaturii acestui popor baltic, fi anume de cea mai veche. Afirmaría de mai sus se bazeazà pe considerentul cà limba aceasta a fost o variantà a limbii ruse folosite ca limbà literarà, bisericeascà fi de cancelarie, cuprinzìnd ìnsà elemente din bielorusà, polonà, lituanianà fi chiar letona 7. Nu este, deci, vorba de o limbà rusà propriu-zisà. Alàturi de lituanianà, limba aceasta era limba de stat e Marelui Ducat Lituanian 8. Dar limba „rusà“ era adoptatà nu numai in actela oficíale; ìn ea se redactau, cum am mai spus, fi opere literare propriu-zise. Deci, in ceea ce privefte limba actelor oficíale, Marele Cnezat Lituanian se deosebea de Polonia. Aceastà limbà era rusa, in varianta ei lituanianà.
Al treilea statut lituanian (1588), care prezintà nu numai importanza istoricà, ci fi filologico-lingvisticà, apàra limba de care ne ocupàm, amenin-
     1	Astfel, W. Kuraszkiewicz (in „Rocznik Slawistyczny", XIII, 1937, p. 39—58) face dís-tmctie íntre documéntele emanate in cancelaría lituanianá de la mijlocul secolului al XlV-lea piná la 1480 §i cele apárute dupá aceastá datá piná la mijlocul secolului al XVII-lea, cind limba $i grafía lituanianá se normalizeazá sub influenza poloná.
      2	Tipárituri care atestá unele din partícularitátile fonetice ale limbii bieloruse, cum ar fi: akania, cekania, dzekania, velarizarea lui r etc. Cf. N.A. Kondrasov, Slavjanskie jazyhi, ed. a Il-a, Moscova, 1962, p. 117.
3	Vezi Die westrussische Kanzleipsrache des GrossfUrtentums Litauen, Oslo, 1935, p. 121.
      4	Cf. J. Lappo, 1588 tneiit Lietuvos Statulas (Litovskij Statut 1588 goda), vol. II, partea a Il-a, Kaunas, 1936, p. 355 — 356.
      5	Aceastá denumire a fost pusá in circuladle, la 1826,de P.I. Keppen. In lucrarea sa Belorusy, vol. I, Varsovia, 1903, p. 406 si urm., E.F. Karskij nu este de acord cu acest termen. ín legáturá cu alte denumiri (drevnerusskij, zapadnorusskij, drevnezapadnorusskij $i litovko-russkij) vezi E.F. Karskij, op. cit., p. 406 — 422.
      6	Cf. J. Lappo, op. cit. Date sumare in legáturá cu limba acestui codex se gásesc ín vol. I, partea a Il-a, p. 329—363. O caracterizare a elementelor lituaniene din aceastá limbá a dat K. Jablonskis, Lietuviíki zodziai senosios lietuvos raStinin kalboje, Kaunas, 1941.
7	Vezi A. Anuskin, Vo slavnom meste Vilenskom (Oierki iz istorii knigopelatanija), Moscova,
1962, p. 5.