528
CRITICA ÇI BIBLIOGRAFIE
    Spre deosebire de majoritatea cercetätorilor, Kozevnikov considerä cä défi in ultimii cinci ani de viatä, dupä primele crize ale necrutätoarei boli, poetul a scris pu fin (cinci poezii si patru articole, inegale ca valoare), totusi ele constituie o „etapä“, ultima, in evolutia lui creatoare. O atentie deosebitä acordä analizei articolului Fintino. Blanduziei (1888) care, defi scris in stare de boalä, nu este lipsit de insemnätate (afa cum afirmä unii cercetätori, ca de ex. Silvian Iosifescu in lucrarea Eminescu pe fondul literaturii universale din volumul Studii eminesciene Bucuresti, E.P.L. 1964, p. 729). Articolul reflectä o concepfie ideologica fi esteticä superioarä ce respinge scepticismul fi pesimismul schopenhauerian, cheamä la izvorul viu al creatici populare, formuleazä necesitatea unor idealuri sociale inalte. Prin aceasta Eminescu nu neagä romantismul, nici nu-fi reneagä opera, dar intrevede genial o nouä epoca, cu noi idealuri. O interesantä paralelä intre Fintina Blanduziei fi lucrarea lui Victor Hugo Wiliam Shakespeare incheie volumul. In ciuda nume-roaselor deosebiri in creatia fi drumul de viatä al celor doi mari roinantici, conceptiile estetice exprimate de ei in lucrärile amintite sint aproape iden-tice. Kozevnikov explica aceasta uimitoare identitate de conceptii dintre Hugo fi Eminescu fi prin insäfi evolutia romantismului in conditiile sociale de la sfîr-fitul sec. al XIX-lea. Ultímele lor opere marcheazä incheierea perioadei romantismului progresist clasic in literatura universalä.
    Este interesant sä observäm cä apropierea dintre Eminescu fi Hugo o constatä fi eseistul román Mihail Ralea.
    „... Poeti care cintä actualitätile militante sint rari — serie el într-un artieoi despre V. Hugo. — Cît privefte veacul al XIX-lea, daeä vom cita citeva nume, cred cä vom fi dat fi lista lor completa. Unul dintre nume este al unui román : Eminescu. Printre celelalte, putine la numär: Hugo. Eminescu fi Hugo au ftiut sä faeä artä mare fi intreagä, poezie adeväratä fi purä din evenimentele zilei. Satirele lui Eminescu fi Les Châtiments sint capodopere de poezie nouä, care abia in veacul trecut se nafte fi pe care, probabil, un viitor vertiginos o asteaptä“ (M. Ralea, Portrete, cârti, idei, E.P.L.U., Bucuresti, 1966, p. 31).
    I.	Kozevnikov fi M. Ralea au ajuns, independent, la aceea.fi concluzie, a afinitäfii dintre Eminescu fi Hugo, desi cercetätorul sovietic le considerä creafia sub raportul romantismului, in timp ce eseistul román avea in vedere angajarea lor socialä militantä. Kozevnikov admite cä romantismul este nu numai „expresia unei crize spirituale“, ci fi a „avintului spiritual“, cä el poate fi nu numai „reactionar“, ci fi „progresist“. întreaga sa exegezä, intemeiatä pe o bogatä bibliografie fi pe studiul atent al operelor fi variantelor din editia Academiei, incearcä sä atenueze aspectele „pesimismului eminescian“, demonstrind caracterul progresist al romantismului säu. Se contureazä astfei o intelegere a creatiei genialului poet care corespunde in mare mäsurä conclu-ziilor lui Tudor Vianu la articolul säu Eminescu in timp : „Imaginea lui Eminescu a évoluât puternic prin studiul fi publicarea postumelor in lucrärile lui G. Cälinescu fi Perpessicius. A iefit la ivealä un Eminescu titanic, revolutionär, cioplitor al unor blocuri uriafe, din care poeziile publícate in timpul vietii infätifeazä numai citeva aspecte. Asistäm astäzi la transformarea cea mai profundä a imaginii eminesciene din cite s-au précédât din momentul în