CRITICA §I BIBLIOGRAFIE
533
constä, ìnainte de tóate, reufita lucrärii, intrucìt ea se ìnscrie pe linia unor contributii, din ce in ce mai substancíale in ultima vreme, care vin sä umple un gol de mult sim^it in onomastica rusä, mai ales sub raport descriptiv. Valorificind rezultatele unor cercetäri concrete, de detaliu, pe care le prívente de fiecare data printr-o prismä sintetica, generalizatoare, A. V. Supe-ranskaja pune la indemina celor ce se intereseazä de numele proprii rusesti, mostenite sau ìmprumutate, un compendiu ciar cu o structurä sistematica, prima lucrare de acest fel in onomastica rusä (am putea spune chiar in cea sovietica, in generai).
     Lucrarea se compune din Introducete (p. 3—8), in care se pun in evidenza träsäturile prin care numele proprii diferä de cele comune, idee reluatä in Incheiere (p. 204—206), unde se subliniazä pe bunä dreptate cä, inciuda acestor deosebiri, nu se poate vorbi de o fonologie sau o morfologie aparte, característica exclusiv numelor proprii, fi din cinci capitole : Aspecte fonologice si aspecte morfologice in onomasticà, p. 9—21 (se constata, aici, cä morfologici ii revine un rol principal, hotäritor, iar fonologici un rol secundar) ; Temele numelor proprii, p. 22—50, sau, cu alte cuvinte, teme antroponimice (ca pärfi ale pre-numelor, numelor de familie si ale pseudonimelor) fi teme toponimice ; Modele (structuri si tipuri) de nume proprii, p. 51 — 142, cel mai amplu capitol, consacrai examinärii numelor compuse, derivate etc., inclusiv a hipocoristicelor fi diminutivelor ; Formarea cuvintelor pe baza numelor proprii, p. 143—170, unde sìnt trecute in revista o seamä de substantive fi adjective derivate de la nume de persoane fi locuri (capitolul se incheie cu expunerea sinóptica, la p. 159—170, a unor Reguli privind formarea adjectivelor de la denumiri geo-grafice) ; in sfìrfit, Variantele numelor proprii (p. 171—203): variante ortografie, fonetice, fonologice etc.
    O mentiune specialä se cuvine metalimbii acestei lucräri, domeniu in care autoarea ìsi exprimä in mod manifest adeziunea pentru o serie de neolo-gisme, pe cale de a se ìncetateni in terminologia onomasticii ruse1, ca : èponim 'cuvint primitiv de la care se formeazä nume proprii' (v., de ex., p. 22), ojkonim 'denumire generala pentru afezärile omenefti : orafe, sate, cätune etc.' (v. p. 88) sau propune ea insäfi termeni noi sub forma unor compuse : antropoosnovy 'teme antroponimice' (p. 23 fi urm.), topoosnovy 'teme toponimice' (p. 41 fi urm.) f.a., care vor avea, probabil, fanse sä treacä din metaidiolectul autoarei in metalimba studiilor rusefti de onomasticä. Pentru alte formatii de idiolect manifestäm, insä, rezervä : onoma 'nume pro-priu' (v. p. 4, 76, 144, 174, 196 f.a.) fi onimióeskij 'onomastic' (v. p. 75, 76, 81, 143, 144 f.a.) au, dupä cum se ftie, sinonime mai vechi, färä cusur : imja sobstvennoe 'nume propriu' (este semnificativ faptul cä, dorind sä se facä inteleasä, autoarea ìsi intituleazä lucrarea Struktur a imeni sobstvennogo fi nu Struktur a onoma), respectiv onomasticeskij 'onomastic', färä a mai vorbi de faptul cä onoma, fiind indeclinabil, contravine structurii morfologice a terminologiei traditionale rusesti. Termenul licnye imena este folosit in limba
      1	O prezentare de ansamblu, cu caracter normativ, a principalilor termeni din domeniul onomasticii rasenti, inbunä parte formaci neologice, veziìn articolul : N. V. Podol’skaja, A. V. Su-peranskaja, Terminologija onomastiki, „Voprosy jazykoznanija“, 1969. 4, p. 140—146.