CRITICA $1 BIBLIOGRAFIE
537
    Autorii considera cä în studierea verbului rus trebuie sä se aibä ìn vedere conceptia regretatului V. V. Vinogradov (1896—1969) cu privire la categoria modalitàtii.
    Categoriile gramaticale au, naturai, o anumitâ structura, dar fiecare din ele este constituitä pe opozitii (de ex. aspectul perjectiv — imperfectiv, modul indicativ—conjunctiv—imperativ etc.). în ceea ce priveste caracterul lor, opo-ziÇiile acestea sînt, dupä cum aratä A. V. Bondarko si L. L. Bulanin, multiple, în cazul verbului rus, importantä este distinc^ia pe care autorii o fac între douä tipuri de opozitii, dintre care una echipolentä, alta privativa 1. în materie de morfologie, aceastä ultimä no^iune a constituit obiectul unor studii ale lui R. O. Jakobson. Dupä pärerea lui A. V. Bondarko si L. L. Bulanin, prin-cipiul enuntat este foarte ìnsemnat, dar nu singurul care sä ínglobeze tóate tipurile de corelatii existente între membrii categoriilor gramaticale2.
    Un loe aparte ocupä ìn monografie capitolul afectat diatezei, considerata de autor (L. L. Bulanin ; în continuare, L.L.B.) drept o categorie sintacticä3, izolatä, într-un anumit sens, de celelalte categorii gramaticale proprii verbului. Din punct de vedere gramatical, ea nu caracterizeazä actiunea verbului, ci raportul dintre aceasta si subiect.
    Examinînd în mod amänuntit diateza, autorul subliniazä în permanent faptul — deosebit de important, dupä pärerea noasträ, remarcat pentru prima oarä, poate — cä în limba rusä contemporanä aceastä categorie este indiso-lubil legatä de categoria gramaticalä a aspectului verbal (vezi çi p. 182).
    în ceea ce priveste definitia pe care L.L.B. o dä diatezei, am avea de obiectat cä ea este unilateralä (si insuficientä), întrucît autorul considerä cä aceastä categorie reprezintä un sistem de forme ce exprimä numai raportul dintre actiune si subiect4, cìnd, de fapt, se stie ori trebuie sä se accepte cä diateza nu este indiferentä nici fatä de obiect. Evident, într-o anumitä privinta L. L. B. are dreptate, deoarece în limbile indo-europene verbul nu este orientât decît spre subiectul säu, nu si spre obiect, dar aceastä afirmatie nu trebuie si nu poate fi în nici un caz generalizatä cäci, adeseori, verbul dicteazä, prin regimul säu (aflat sub imperativul semanticii), forma cazului (cu sau färä
     1	ìn legàturà cu valoarea acestor termeni, vezi Solomon Marcus, Lingvistica matematica, ed. a Il-a, Bucuresti, 1966.
      2	Cf. si S. Marcus, op. cit., p. 12 — 25, care vorbe^te de: opozifie privativa $i opozifie zero, opozifii echipolente si opozifii disjunctive, opozifii peste o mulfime, opozifii proporfionale, opozifii izolate, opozifii omogene si opozifii singulare ori, in sfìrsit, de opozifii identice. Vezi §i A. Vraciu, Sur l’origine et l'évolution des fonctions syntaxiques del' accusati/ dans les langues slaves, „Romano-slavica", XVI, Bucuresti, 1968, p. 161 — 174.
      3	Vezi $i D. Irimia, Este „se" marca a reflexivului romanesca, „Anuar de lingvisticà $i istorie literarà“, t. XlX, Iasi, 1968, p. 169 : „ìncadratà in mod obi^nuit la morfologia verbului, diateza este, de fapt, o categorie sintacticà". A. M. Peàkovskij considera (Russkij jazyk v nauénom os-veicenii, ed. a Vll-a, Moscova, 1956, p. 31) cà diateza §i aspectul verbal nu sìnt categorii sin-tactice, dar adàuga (ibidem, p. 32) cà eie manifesta, totu^i, legàturi cu sintaxa. Noi am pune sub semn de ìntrebare relatia dintre aspect §i categoriile sintactice, spre deosebire de diatezà, unde legatura cu sintaxa este mai mult decit evidentà. Vezi §i V. V. Vinogradov (Russkij jazyk. Gram-matiieskoje utenije o slove, Moscova—Leningrad, 1947, p. 606), care subliniazà cà diateza stà „mai aproape de sintaxa propozitiei, decit de morfologia cuvintului".
      4	O definitie similarà a dat diatezei verbului in limba romànà Sorin Stati in articolul Problema diatezelor, „Limba Romànà“, VII, 1958, nr. 2, p. 39 — 45.