ECOURI EMINESCIENE LA I. KRASKO
409
profunde depresiuni psihice provocata de starea poporului sàu la ìnceputul veacului. Inspirala din psalmi este evidentà $i la ea s-a referit R. Brtáñ in monografia sa : „Jehova este o splendida parafrazà a psalmilor ; un nou psalm acuzator. Tocmai prin raportarea la destinul evreilor... la destinul sàu pro-priu si al colectivitàtii nazionale Krasko a deschis o nouà si foarte promità-toare zona de expresivitate" b S-a vorbit si despre izvoarele nazionale, psalmii lui Hviezdoslav, in special Psalmul acuzàrii 2. Deosebirea ìnsà rezidà in tonul acuzator direct si in intensitatea lui, càci „acuzarea“ lui Hviezdoslav se face cu men|inerea tonalitàtii psalmodice. Chiarsi in versurile in care deznàdejdea tìsneste coplesitor din acelasi sentiment al solitudinii totale („Sint glas in-singurat ce predicà-n pustiu“), ca la Krasko, Hviesdoslav ràmine tinguitor si dezolant. Mai plauzibilà credem este mrudirea poeziei Jehova cu Profetiti lui J. Kràl', care, ìnfàtisìnd acelasi motiv al natiunii inactive, se ìncheie cu o aluzie amenintàtoare la apocalipsà. Krasko a cunoscut ìnsà §i poezia lui Emi-nescu Rugàciunea uni dac. In editia Eminescu, pe care a purtat-o in permanerà cu el, ìnsemnàrile marginale (traduceri de cuvinte) denotà cà el a citit-o cu bàgare de seamà. Or, si poezia lui Eminescu uzeazà exact de acela^i pro-cedeu al invocàrii celor mai groaznice urgii, al aglomeràrii de blesteme si in-jurii. Amìndouà poeziile au ca punct initial extrema deznàdejde, amìndoi poetii vor sà induplece divinitatea „spre urà si blestem“, dar pe cind Eminescu, pe un nebulos fundal mitologie (indianismul, dacismul), exprimà setea sa de Nirvana, de „vecinic repaos“, Krasko compune o poezie de puternice imbolduri nazionale pe care o tonifica magnifica tràire personalà a dramei colective.
    Se stie cà Rugàciunea unui dac nu este decit un fragment dintr-un poem mai vast in care Eminescu intenciona sà reconstruiascà universul mitic al dacilor. Regele dac, al càrui frate, cu complicitatea lui Zamolxe, ii ràpeste tronul si sotia, adreseazà zeului suprem o cumplità rugàciune : sà blesteme pe cei ce vor avea milà de el, sà binecuvìnteze pe cei care il impilà, sà dea crezare celor care isi bat joc de el, sà sporeascà puterile celor care ar vrea sà-1 ucidà, sà-1 facà sà cutreere lumea fàrà càpàtìi, sà sufere pina ce ochiul se va seca de lacrimi, sà fie ìnconjurat numai de dusmani, chinul si durerea sà-i ìmpietreascà simtirea ca sà poatà sà-si blesteme mama pe care a iubit-o $.a.m.d. Krasko adreseazà teribilului si ràzbunàtorului Jehova chemarea de a abate asupra poporului slovac ce nu vrea sà ìnjeleagà cà e tirziu, cà trebuie sa se ridice la luptà, cele mai neìnchipuite urgii : gura sà-i geamà vesnic, sà binecuvìnteze pe cei ce-1 asupresc, pe spinarea crestatà de bici sà poarte pìnà la moarte injositoare poveri, mina lui sà cer^eascà pìinea muncità de el, sà nu-si mai respecte bàtrìnii, sà smulgà dragostea din inima femeilor si in locul ei sà toarne urà, mámele sà nu-i mai nascà barzi care sà-i steargà lacrimile de pe obraz, ,,sà moarà pàràsit la margine de drum" (la Eminescu : ,,Nevrednicu-mi cadavru in ulità 1-arunce“).
    Michal Gàfrik constata faptul cà influenza vechii gìndiri indiene asupra lui Krasko n-a fost studiatà 3. El aratà cà aceastà influentà s-a manifestai
     1	Poézia Ivana Krasku, ed. cit., p. 95.
     *	Stanislav Smatlák, op. cit., p. 165.
     3	Poézia slovenskej moderny, Krasko, Bratislava, 1965, p. 163 — 164.