bilingvi, care trebuie presupuscà s-a petrecut pe o scarà intinsà in tarile noastre (vezi expunerea noastrà din Infl. Ibilor si. merid. as. Ib. rorn., p. 14 §.u.). Càci existà o serie de termeni latini din limba rominà cu o coloraturà slavà, care ne-an fost transmisi in acelasi fel.
    Astfel dr. colindà reproduce forma foneticà a termenului v. si. kolqda « Neujahrstag » (Berneker, Slav. et. Wb., p. 544, s.v.). Termenul e impru-mutat din latinà in epoca slavà comunà (cf. termenii respectivi in rusà, ucrai-neanà, bulgara, sirbo-croatà, slovenà, cehà si polonà, Berneker, l.c.), si reproduce lat. calendae (kalanùdy, pi., « calendae », care apare in Cod. Suprasliensis, vine direct din gr. xaXàvSat, Berneker, l.c. si Vasmer, Rocznik slaw., V, p. 137 — 138). Sensurile din slavà si din rominà nu coincid. Romina a cunoscut un termen venit direct din lat. calendae ; el a fost conservai pìnà in zilele noastre in nord-vestul Ardealului si pàstreazà aspectul fonetic originai, cu -r- : corindà (Rosetti, Colindele relig. la Rom., p. 18 s.u.), a corinda §i corin-dàtori (ALR, II, p. 106, harta 211-212, ALRM, ’il, harta 265). Corindà provine din *càrindà, forma a§teptatà, contaminata cu colindà, din slavà (Rosetti, l.c., Meyer-Liibke, REW 3, 1508). Existenta lui *càrindà e confir-matà prin prezenta in dacoromìnà a lui càrindar « janvier » si « un fel de calen-dar popular» (Rosetti, l.c., p. 19 s.u.)< lat. calendarius (Candrea-Densusianu, Dict. etim. al Ib. rom., 263; termenul e atestat in provansalà §i italianà, dia-lectal ; de asemenea, in albanezà. Meyer-Liibke, l.c., 1508, socoteste insà cà e un derivat romìnesc).
    Dr. Rusalii 10, Rusale (v. harta data de Sever Pop, Rev. des études indo-europ., I, p. 504) nu poate fi explicat nici el direct din lat. Rosalia, pentru cà acest termen ar fi trebuit sà fie redat in rominà prin *rusaie (sau *rusaii, Densusianu, Hist. de la Ig. roum., I, p. 361 ; Weigand, Balkan-Archiv, II, p. 278) n. Trebuie, deci, sà ne adresàm limbilor slave, unde termenul latin e redat prin v.sl., bg. rusalija (bg. rusalii, pi. rusalki druzini, Romansky, Jah-resb. Weigand, XV, p. 127), s.-cr. rusalj(i), rusalja, slovenà rusalcek, risalcek (Puscariu, Slud. islro-rom., II, p. 293). I din vechea slavà §i bulgarà este redat normal, in dacoromìnà, prin l.
    Contrar pàrerii lui Capidan (Dacorom., Ili, p. 142), s din termenul slav poate fi explicat prin -s- latin, ìntrucit s din lat. decessus, recessa si ngr. poÙCTcjoi; « blond » e redat prin s in sìrbo-croatà : dòkes, rèkesa, rùs (Skok, Zs. f. rom. Phil., XLVI, p. 403, 404; Id., l.c., XLVIÌI, p. 399). Càci e vorba, ca si la creatio (v. mai sus), de un termen venit din latina balcanicà.
    Tot astfel, dr. iroian « sanf» (cu vai), «transee » nu reproduce direct numele impàratului Traian (Traianus), ci forma venità prin intermediar slav: bg. Trojan, Trojanski (pàt), Trojanov (grad) etc., r. (Val) Trojanov etc. (Bogrea, Daeoròm., III, p. 420—421 ; Tagliavini, Arch. Romanicum, XII, p. 208-209).
     10	Ar. arusal'e, forma comunicatá de Th. Capidan (Pu§cariu, Dacorom., I, p. 438) — sensul? —, megl. rusal’a (Capidan, Meglenorom., III, p. 253, s.v.). Termenul megleno-romín trebuie explicat direct prin búlgara.
     11	Dr. rusalii a fost explicat de Pirvan (Contributii epigrafice la ist. cre$tinismului daco-rom., p. 112, n. 501) direct prin latina, prezenta lui l fiind datoratá slavilor « care tráiau ímpreuná cu romlnii». Lat. Rosaría, care ar putea explica, dupa Puscariu (Dacorom., III, p. 438; Id., Slud. istro-rom., II, p. 293), termenul romlnesc, e un fonetism izolat semnalat de Párvan (l.c.), Intr-o singurá inscrip|ie din Italia. lar al doilea r din forma romfneascá presupusa *rusare nu avea nici un motiv ca sá treacá la l prin disimilare.
69