DATE NOI PRIVIND PARTICIPAREA UNOR BULGARI LA RÀSCOALA DIN 1821 ÍN JARA ROMÍNEASCÁ A. Constantinescu, fi C. N. Coman Istoriografia bulgara leagá o etapà din lupta pentru eliberarea nationals si soeialà a poporului bulgar de mi§carea revolutionary din 1821 a poporului romin si de cadrul mai larg al actiunilor Eteriei. Studierea participarii bulgarilor la aeeste miscàri a eonstituit chiar din deceniile urmàtoare o tema importanta a istoriografiei progresiste bulgare. Pentru aceasta au fost folosite documéntele scrise si traditiile orale pàstrate din generatie in generatie, atit pe pàmintul bulgàresc cìt §i pe cel rominesc. Istoriografia bulgara considera drept conducàtori ai bulgarilor participant la mi§carea din 1821 pe bimbasa Sava si pe Ghenci-Aga sau Ghencea. Primul care a atras atentia asupra originii bulgare a acestor douà figuri, precum si a locului lor de origina, orasul Sliven, a fost literatul bulgar Taiii Ghincev. Pe la mijlocul secolului trecut, Ghincev a venit la Bucure§ti unde a cules poezii si traditii populare despre asasinarea lui Sava de càtre turci, de la bulgarii si rominii care tràiserà in timpul zaverei in Buca resti x. Scriitorul rus I. P. Liprandi afirma cà Sava era bulgar din Salonic, iar nu din Sliven 2. Pe baza datelor culese de Ghincev precum §i a celor culese personal, istoricul bulgar Simeon Tabakov sustine si el cà bimba§a Sava §i Ghencea erau originari din Sliven 3. In sfìrsit, tot pe baza lucràrii lui S. Tabakov, originea din Sliven a lui bimbasa Sava este aràtatà in « Istoria Bulgariei » 4, editata de Institutul de slavistica al Academiei de stiin^e a U.B.S.S. precum si in « Istoria Bulgariei »5, publicatà sub ingrijirea Institutului pentru istoria bulgara al Academiei bulgare de stiinte. Semnalàm aici ca istoriografia bulgara nu cunoa§te sau nu s-a pronun|;at inca asupra unui document publicat relativ recent (1947) 6. Este vorba despre jaiba pe care o inainteazà Divanului fàrii Romine§ti — in 1829 — serdarul Panaiot Fochiano, in care reclama mostenirea unei sume de bani cheltuità *8. Tabakov, Ilcmopun na apad Cjiueen, Sofia, 1924, II, p. 64. 2 Ibidem, p. 64; Liprandi, apud Y. C i o b a n u, A. S. Pupkin ?i literatura romind, in vol. Relafii romino-ruse in trecut, Bucuresti, 1957, p. 120. 3 Ibidem, p. 64 — 65. 4 Mcmopua Eojieapuu, Moscova, 1954, I, p. 245. 5 Ilcmopun na Ebjizapua, Sofia, 1954, I, p. 326. 6 E. Ylrtosu, Despre Tudor Vladimirescu, Bucuresti, 1947, pp. 101 — 103. 239