consecventâ în folosirea lui este limba rusâ. Trebuie remarcat cà în diferite limbi se între-buinfeazà cu diferite grupuri de cuvinte. Posibilitâ^ile de înlocuire a lui sînt urmâ-toarele : « k + dativ », « v + acuzativ », « o -f locativ ».
     în capitolul X çi XI se studiazâ instrumentalul de loc eu çi fârâ prepozitii. Fârâ prepozifii instrumentalul exprima drumul pe care se miçcâ obiectul. Cu diferite prepozitii acest instrumental precizeazâ locul aefiunii. Din sensul de bazâ s-au dezvoltat alte sensuri derivate.
     Capitolul XII se ocupâ de instrumentalul pe lîngâ substantive deverbative çi adjective. Aceastà valoare a instrumentalului este proprie limbilor literare çi lipseçte eu desâ-vîrsire în dialecte.
     Capitolul XIII se ocupâ de procesul de adverbializare a instrumentalului. Cercetârile s-au fâcut pe baza materialului limbii polone, care oferâ o mare bogâtie de exemple pentru urmârirea diferitelor tipuri de adverbializare a acestui caz. Ultimul capitol cuprinde, în mod sistematizat çi concis, concluziile generale asupra cercetârii.
     Lucrarea mai confine un tabel al izvoarelor folosite din toate limbile slave, de la cele mai vechi monumente scrise aie slavei vechi çi continuînd eu operele cele mai repre-zentative aie literaturilor vechi çi contemporane aie tuturor limbilor slave.
     în reproducerea exemplelor s-au strecurat unele greçeli, cum ar fi, pentru limba sîrbo-croatâ, înlocuirea literei Ti mare (6) cu litera 1) mie (<f), în transcrierea numelui lui Ivo Cipiko din literatura sîrbâ (p. 91), sau transcrierea eu literâ micâ a substantivelor proprii IJenaflHH (p. 135) çi mypaKa (p. 136), ori eu literâ mare a substantivelor comune, de ex. ‘ihh^'k (p. 96). Tot în aceastâ paginà, în loc de y menno, a apârut meruia, cele douâ verbe avînd sensuri cu totul diferite.
     Monografia Cazul instrumental in limbile slave este o contribuée pretioasâ la cunoaç-terea valorilor principale çi derivate ale instrumentalului în toate limbile slave, a liniei çi perspectivei de dezvoltare aie sensurilor, la cunoaçterea raportului între sensul gramatical çi funerale sintactice aie instrumentalului, a procesului de disparire a unor sensuri çi înlocuirii cu alte construct la cunoaçterea procesului de adverbializare a instrumentalului.
      Acestei lucrâri colective i se adaugâ, aça cum se arata în prefatà, monografia Locativul in limbile slave, efectuatâ de colaboratorii Institutului, precum çi lucrarea despre dativ în slava veche çi rusâ veche, publicatâ în volumul al XIII-lea din « V'ienue aamiCKn » ale Institutului de slavistica al Academiei de §tiin{e a U.R.S.S.
                                                              Vojislava Stojanovic
     S. D. Nikiforov, Limba paleoslava, traducere din limba rusâ de I. D. Negreseu, Editura Centrului mitropolitan al Olteniei, 1956, 117 p.
      Aparifia acestei traduceri merita sâ fie relevatâ deoarece, ca manual didactic destinât studenfilor din învâtâmîntul superior, este un instrument ce poate fi consultât eu un real folos.
     Slava veche, disciplinâ de bazâ pentru Studiul slavistica, nu s-a bucurat în trecut, la noi, de atentia cuve*tâ. Regimul burghez ignora în mod voit relafiile romîno-slave çi nu acorda sprijinul cuvenit studiilor de slavistica. Realizârile în acest domeniu sînt doar rodul strâdaniilor unor neobosifi cercetâtori, conçtienti de inisiunea lor de deschi-zâtori de drumuri, pionieri în acest domeniu.
     Primul manual de slavâ veche din farà noastrâ (curs litografiat) apartine marelui slavist loan Bogdan çi este intitulât Morfologia limbei paleoslovenice, eu un fragment din Codex Zographensis, Bucureçti, 1892, V + 65 p.
376