stuoasâ simfonie funebrâ, unde fiecare element contribuie la reliefarea imensei dureri ce a cuprins pe toji luptàtorii comunisti, tot poporul sovietic, ìntreg pàmìntul. Desfàsurarea poemului ascultà riguros de legea gradatici ; durerea create, se amplifica, se întinde, pînâ cìnd totul e ìncremenit si
                    BcTaeT
                           ripeso Muoii
y 3HaMëH B 03apeiiHH
                     T6MHHÌ1
                                3eMH0ft
HenoABHHtHHit map.
    Un moment de mare Incordare este acela cìnd sicriul cu corpul nelnsu-flejit al lui Lenin este introdus In mausoleu : clipa de ramas bun a sosit. Pina la ea, cel pujin corpul cìrmaciului ràmlnea printre oameni — dar iatà cà si pe el «Il ia mormlntul », cum se exprima omul simplu. Poetul simte nevoia sa realizeze cu acest prilej un popas solemn, recurgind cum ii este obiceiul la o hipérbola îndrâzneajà, de o mare fortâ de sugestie :
                   Ho bot saTHxaeT
                                       Hwxaiibe h nenbe,
                    H CTpaiIIHO CTynHTb —
                                   no« noroK) oôpHB —
                     6e3aoHHbifi oGpHB
                                         b 'ieTbipe CTyneHH
    Cele patru trepte aie mauzoleului (nu aie celui de astâzi, ci aie celui de atunci, de. lemn, construit in grabâ) devin pràpastie, (oôpHB) amplificate fiind de durerea oamenilor, pentru câ trecerea peste ele înseamnâ despârtirea definitiva, pentru totdeauna. Este momentul în care durerea devine coplesiloare, amenintatâ fiind sa se transforme în deznâdejdea lipsitâ de perspectiva (prâ~ pastia e fârâ fund — 6e3fl;oHHHH o6phb/b neTtipe CTyneHn). Dar tocmai de aceea Maiakovski realizeazá pe loc, în spiritili comenzii sociale care stâ la baza poemului, un tur de fortâ uluitor :
                 OesAoriiibiH o6pHB
b neTbipe cTynemi.
                OGpbiB
                           OT paÔCTIia B CTO IIOKOJieilHH,
                 rfle 3HaiOT
JIHltlb aOJIOTa 3B0HKHH pe30H.
    în ultímele doua versuri « o6pi>iB » nu mai e pràpastie, ci rupturâ, adicà « 06-pHB », dupa modelul lui « oÔ-ptiBaTB », cuvînt inexistent în dictionar, dar pe care Maiakovski are dreptul sâ-1 creeze în spiritul limbii. Folosind omonimia, poetul arunca brusc o uriasá punte-cuvínt peste veacuri (cto iiOKOneHim) çi astfel transformâ dintr-o datá (ca un veritabil magician) imaginea durerii, groazei, deznâdejdii ín aceea a grandiozitájii cauzei pe care o simbo-lizeazá Lenin :
                OÔpbIB
                  h Kpaíi —
9T0 rpoñ H JleHHH,
              a aantrne —
                         KOMMyna
                                          BO Becb r0pi!30HT.
    închis în sicriu, ínmormíntat, Lenin continuâ sa tràiascâ prin cauza comu-nismului. Durerea genereazâ voinja neînfrîntâ de a continua lupta pînâ la
140