în versurile noastre. Altfel, am avea versuri çchioape. Bunâoarâ, versul urmâtor de 9 silabe :
                         Çi-1 aduci la aceastâ stare (vers. 106)
trebuie citit în 8 silabe :
                            §i-l aduci 1-aceastà stare
pentru ca sa corespundâ cu versul pereche :
                           De-1 faci viermilor mineare.
De asemenea, versul în grafie de 9 silabe :
                     Meargâ sá se înstrâineze	(vers. 83)
se poate reduce usor dupa cum susfinea Costin, la numârul de silabe §i ritmul celorlalte versuri :
                            « Meargâ sâ se-nstrâineze »,
dar autorul nu consemneazâ acest lucru în scris (vezi si versurile 5, 17 — 18, 37 etc.). Nu se reduc deci vocalele dupa ureche, ca în alte cazuri de veche versificale, ci cuvintele se scriu conçtient întregi.
     în sfîrsit, în Stihurile omului strein apare un numâr de expresii specifice scrisului lui M. Costin : « vac amâgitor », « a covarsi cu mârire », « a covârsi vremi nemàsurate », « a da viermilor mineare », « amará împotrivire », « fîrçi-turi amarâ » etc.
     în ce priveste imaginile, versurile, atît în poemul Viata lumii cît §i în Slihurile omului strein, sînt strâbâtute de ideea vietii trecâtoare.
                             « Paianjini sînt anii §i zilele noastre » spune Miron Costin în Viafa lumii...
                            « Fîrçitul ori laudâ, ori face ocarâ,
                           Multe începuturi dulci, fîrçituri amarâ.
                           Fîrsitul cine cautà vine la mârire Fapta nesocotitâ aduce perire ».
     lar în Stihuri citim :
                           « §i pe ticâlosul om
                        Il	darami ca pre un pom,
                           Din cinste §i din dulciatâ,
                         Mai pre urmà §i din viafâ,
                             Çi-1 aduci 1-aciastâ stare
                        De-1 faci viermilor mineare» (vers. 102—107).
Desigur, Viata lumii e o meditatie, poetul filozofeazâ çi ajunge la concluzia câ numai fapta mare çi trainicâ poate sâ perpetueze numele omului. în Stihurile omului strein în schimb, dominâ suferinta celui ce tràieçte printre stràini:
                           « Dar cîte si pâtimesc §i nu ma mai mîntuiesc,
                          Ci le rabd ca un stràin Cu lacrimi §i cu suspin Çi totdeauna mîhnit, v	Amàrît §i pedepsit ». (vers. 19—24).
     Mâsura versurilor e alta decît în Viata lumii. Aci versul are 13 silabe 21, în Stihuri versul e de 7 si 8 silabe. Se stie însâ câ Miron Costin a documentât
     21	De 13 silabe sînt çi Stihurile impotriva zavistiei, scrise de M. Costin: «Vacui tàu n-are pace, zavistnice oame.... »
13 C. 330	-i nn