pâstrat balade cum e cea despre « Marcos Paça », în care s-a imprimât literar expeditia lui Malcoci-Oglu în Polonia în 1499, simpatia cintaretului popular nu merge eu eroul baladei, ci cu masa de oçteni, pe care nebunul paçà i-a dus la pieire, încît ultimul dintre acestia merge de-1 judecâ si-i taie capul:
                             « Dintr-o ceatâ de voinici Am ramas singur pe-aici Fâr’ de mumâ, far’ de tatâ,
                            Parcâ sînt nâscut din piatrà.
                              Fâr’ de fra{.i, fâr’ de surori Parcâ sînt picat din nori ».
                          Dupà ce-aça-1 judeca Palos din teaeâ scotea Si capul i-1 reteza... »24
    Ecouri ale vitejilor « otomani » eazaei §i tàtari « de pe Nistru », ràzbat în creâÿia populará ca în balada zisâ A lui Hatmanà 25, ceea ce nu era cazul eu cîntecul lui Potocki, ajuns cel mult cîntec de lume, cu circula fie în mediu mie burghez.
    Stihurile omului strein, asa cum s-au pâstrat în manuscris, nu sînt strâine de elemente de inspirale folcloricâ, întîlnite deci în crearía populará, ca de pildâ versurile :
                            « Dar cîte le-am pâtimit .Câ nu sînt de povestit,
                         Câ §i acum am ajuns
                           Tot la jale §i la plîns » (vers. 60—63).
    Ultimul vers se aude în creaci mai noi « Tot cu jele §i eu plîns ».
    De asemenea, întîlnim versuri tipice cîntecelor populare de înstrâinare :
                           « Cu suspin si cu amar
                          §i eu lacrâmi în zadar » (vers. 13—14).
sau
                            « Ci le rabd ca un strein
                          Cu lacrimi §i eu suspin» (vers. 21—22).
    De facturâ populará sînt si urmàtoarele versuri, întîlnite în cîntece de câtânie sau de slugi intrate la stâpîn, care-si spun ades durerea prin « carte » (scrisori) :
                            « Oh 1 viatâ cu amar,
                            Tinerete în zadar,
                          Tot oftînd merg la mîneare Çi suspinînd la culcare » (vers. 63—71).
sau
                            « Cine nu-a crede cu fire Jalnica mea tînguire Cine-a vrea sâ cercetezâ Meargâ sâ se-nstrâinezâ Çi-atuncé a crede tóate
                           Cît le-am scris pe-aceastâ carte», (vers. 80—85).
      24	C. N. M a t e e s c u, Balade, Vâlenii de Munte, 1910, p. 105.
      25	Al. Vasiliu, Cîntece, urâturi fi bocete, Bucureçti, 1909, p. 86.
13
195