sa te asculte ìn tóate si pentru tóate. Materialul se dovedea a fi toarte rezis-tent, vesnic pornit sa se râzvrâteascâ, sa rupâ cadrele in care il turna poetul... Dar împotrivirea, în loe sâ-1 descurajeze pe poet, abia îl înversuna :
                         I1033HH —
                                      Ta »te noSbuia paflHH,
                          B rpaMM «oBtina,
                                     b ro« Tpy«hi.
                          ItsBOAHmb,
                                     es,HHoro cjioBa pasn,
                             TtICHHH TOHII
                                             cjioBeciiofî pyflbi.
     Si poezia si estetica maiakovskianâ îndreptàtesc imaginea poetului-meserias, lucrînd realmente într-un atelier în care materia prima e verbul iar el, poetul, il muleazâ cu înversunare, mînat de ambitia demiurgicà sa creeze din fiecare alâturare de doua cuvinte un chip nou. Cercetarea mai ìn adìncime a poeziei lui Maiakovski poate fi pe drept cuvînt asemànatà cu explorarea unui fabulos Zinut necunoscut in care te ìntìmpina la fiecare pas inventi prodigioase ale geniului poetic. A le sistematiza pe tóate e o muncà uriasà, care poate consuma viaja unui om, dar a desprinde cite ceva e o sarcinà la'împlinirea câreia pot contribuì mulji. Printre ei vrea sá se numere — aducînd o modestà contributie — si autorul rìndurilor de fata. în articolili de atìtea ori citat pina acum Maiakovski pretinde, in termeni categorici, proprii temperamentului sau :
    « Nu se poate acorda çlefuirii, asa-zisei prelucrari tehnice, o valoare de sine stàtàtoare. Dar toemai slefuirea face ca opera poetica sa devina utiliza-bila. Numai deosebirea ìntre aceste metode de prelucrare creeaza deosebirea dintre poeti, numai cunostinjele, perfecjioiiarea, acumularea, varietatea pro-cedeelor literare fac dintr-un om un scriitor profesionist » 2S.
    Poezia maiakovskianâ confirmâ întru totul rîndurile de mai sus. Factorul comun al imaginilor folosite de poet este caracterul lor neobisnuit, frapant. Metaforele, comparatiile, epitetele lui Maiakovski se fixeazâ inexorabil în memoria auditorului, îl obsedeazà, stâruie, ca prezentâ materialà, în viaja tuturor acelora care au avut fericirea sâ guste din frumusetea adesea brutalà, dar întotdeauna contaminatoare, a versurilor marelui poet sovietic. Folosind o imagine — deja citatâ — a lui Maiakovski putem spune câ imaginile sale sînt parcà încârcate cu o for|â materialà care le ajutâ sâ pâtrundâ, sfârîmînd toate zâgazurile, în constiinta omului si sâ o cucereascâ. Procedeele prin care Maiakovski reuseste sâ imprime versurilor sale o atare putere materialà si sâ dea fiecâruia un relief unie, irepetabil, sînt de o varietate infinità. Cîteodatâ predominâ sonoritatea. Ca de pildâ în acest fragment:
                            CeBepHiie BaM naBpajiH o CBHpenocTii (jieBpaJibeit : npo MeTeaH,
                          npo 3aHOCH, npo M0p03 p03OBOHOCbia .
    Toate sunetele-silabe de pînâ acum transmit senza^ia aproape bizarâ de frig, vînt, întunecime albâ a viscolului. Cînd, deodatâ, ca o explozie, erupe
     28	Despre munca scriitorului, p. 78.
138