altul» este legat desigur de ie. *oi-no-s, v. pr. ains, gotic ains, v. germ. nord, ein, ir. oen, lat. ünus, gr. o vos, ° vi]). Fr. Slawski nu exagereazà limitele comparativismului fi astfel nu ia ín consideratie fórmele numai accidental similare fi nici limbile prea indepàrtate cu care limba polonà nu a putut avea legàturi. Se dà apoi etimologia cuvin-tului, insolita adesea de arguméntele care il fac pe autor sa accepte sau sa respinga
o	anumità explicatie. Fr. Slawski nu se màrginefte sà dea numai etimologia cuvìntului respectiv, ci merge mai departe dind indicati! asupra provenien^ei etimonului. De ex.: pol. diabel < v. ceh. diábel, azi ddbel < lat. diabolus (gr. SiafioXoc) sau poi. hurdgan < fr. ouragan, v. houragan, <sp. huracan, din limba caraibà a indienilor sud-americani. Deseori se noteazà, dar nu cu consecverità, fi fórmele din alte limbi care Ifi au originea in acelafi etimon cu cuvintul polonez de ex. : din lat. habitus, prin care se explicà poi. hdbit « ha ina monahalà », s-au nascut fi fr. habit, germ. Habitus. In cazul poi. hajddmak <tc. hajdamak nu se aratà insà cà acest termen sta fi la baza rom. haidamac.
     Foarte important pentru metoda de lucru a lui Fr. Slawski este faptul cà nu ia in discute numai etimologiile sigure ci, destinindu-fi dictionarul in primul rìnd ling-viftilor interesa^ sà capete cit mai multe fi cit mai complete informaci, analizeazà cu discernàmint opiniile predecesorilor sài in p ri vinta etimologiilor incerte. Principiile pe baza càrora respinge sau recomandà o anumità etimologie dovedesc serioasa pregàtire, multimea cunoftin^elor fi spiritul critic al autorului.
      Observatiile care urmeazà dupà stabilirea etimologiei sint mai ales de naturà foneticà (de ex. in cazul cuvìntului halabarda <germ. medie de N. helbarte se discutè trecerea germ. e in pol. a, furnizindu-se o paralelà cu termenul poi. haftowac «a broda»). In aceastà privintà i s-a reprofat autorului cà nu dà atenjia cuvenità accentului9. De ase-menea se poate constata cà Fr. Slawski dà o prea micà extindere laturii morfologice dar, mai ales, celei semantice. Explicaba acestui fapt prin spatiul redus de care dispune dictionarul fi prin caracterul popular ftiinjific al acestuia10 nu poate constituí o scuzà, pentru pà se ftie cà deseori evolutia semanticà cere làmuriri care, o datà clarifícate, contribuie la elucidarea etimologiei. In schimb, Fr. Slawski aduce in raport cu Brückner douà bune inovatii salutate de specialifti ca deosebit de prefioase: in primul rind Slawski inregistreazà la fiecare artieoi prima atestare a cuvìntului respectiv in sursà. Notarea secolului, operaie de mare importanza pentru stabilirea istoriei cuvìntului, nu i-a preocupat in mod Constant pe predecesorii lui Slawski; in dictionarul lui Briickner de ex. numai sporadic apare, in corpul articolului fi nu 1-a inceputul lui ca la Slawski, cite o datà ¡storica.
     Cea de a doua inovatie este in legàturà cu faptul cà Slawski, dà, in cazul etimologiilor incerte, posibilitatea mai multor interpretan. De altfel, chiar fi cind este hotàrit sà accepte o singurà explicatie, in momentul cind ifi dà seama cà mai existà fi alte interpretàri valorease din punct de vedere metodologie, le pune la dispozitia cercetàtorului de mai tirziu, cu indicarea precisà a surselor. Sà se vadà in aceastà ordine de idei, discutarea cu lux de amànunte a etimologiei cuvintelor jezioro « lac », igla, « ac », dqb « stejar » etc. Faptul cà dà posibilitatea unor variate interpretàri constituie uneori insà fi o slàbiciune a artieolelor, pentru cà se intimpla sà ràminà etimologii nerezolvate.
      In partea finalà a artieolelor, Fr. Slawski adaugà únele observatii suplimentare, menite sà intregeascà imaginea cuvintelor. De ex. la baba « id.» dà explicatia cà este un cuvint tipie din limbajul copiilor, la herbata « ceai » cà in celelalte limbi slave s-a ràspindit numele rus. caj din chin, ch’-a-ye, iarla dosyc « suficient », cà dezvoltarea sensului ifi gàsefte o paralelà in lat. satis «destul»: (satur «sàtul»).
      9	Yezi recenzia lui Kurylowicz, loc. cit., p. 69.
     10	Introducere, p. 6.
2 1 — c. 330
369