Exista insà o deosebire esen^ialá. !n Rig-Veda yci — « care » (fem.) precede substantivul ; in avesticà, unde construc^iile acestea sint si mai numeroase, pronumele sta nu dupà adjectiv, ci inaintea lui (cf. ahmi afehv-'i yat astvainti « in viata aceasta, care (-i) trupeasca » ; aza/n y ahuro mazd a « Eu, Ahur Mazd », literal : « eu, care (-s) Ahur Mazd ». Si asa mai departe. De fapt, in limbile iraniene adjectivele sint hotarite chiar atunci cind pronumele relatiy (demon-strativ) lipse§te 74. Pe lingá aceasta, in avesticà §i veche persanà, ca §i in Hig-Veda, pronumele poate preceda un substantiv, indeplinind functia articolului definit din limbile romanice, germanice, greacá sau arabá.
    Ceva similar cu balto-slava ne oferà germanica, numai cà aici, la formarea adjectivelor pronominale (« declinarea tare ») se foloseste un alt sufix.75 In plus, funestile sintactice ale adjectivelor nominale §i pronominale din limbile germanice sint total opuse celor din slavà §i balticà 78.
    Prin urmare, existen^a adjectivelor hotárite constituie un indiciu sigur al inrudirii apropíate dintre balticà §i slavà. Fenomenul s-a produs in epoca de comunitate a celor douà triburi.
    5.	Mai sint §i alte concordante balto-slave (chiar la categoriile despre care am vorbit). Pe lingá aceasta, din analiza numeralelor reiese cit se poate de ciar asemánarea dintre cele douà ramuri lingvistice. Convergen^ele semna-late de specialisti confirmà ìntr-o foarte mare màsurà juste^ea tezei privind comunitatea balto-slavà. De aceea, credem indreptà|ità afirmaba lui J. Otrgb-ski, dupà care : « Nimic nu ilustreazà mai bine decit numeratele gradui de inru-dire dintre limbile slave si cele baltice »77. Ne vom limita la citeva exemple. Lit. dìi « doi », v.sl. A'KKit provin din *d(u)uvò; lit. abìi «ambii», v.sl. oka
<	*abó ; lit. trys « trei », let. Iris, v.sl. tpkh < *triies (in schimb ser. tráyas, lat. tres si gr. -vpzi<; < *treies) ; lit. ketvirtas « al patrulea », v.pr. kellwirts, v.sl. «irr-KtrKT K, r. Hemeepmuü < *ketvirto-; din categoria numeralelor colective men^ionám: lit. dvejì « amindoi », trejì « tustrei », kelverì « tuspatru », penkerì « cìtesicinci », let. div ji (sau diveji), tre] ji (sau treji), v.sl.	Tpc>kÉ, rpon (troji), liTKopc», ìi/atooc, r. deoe, mpoe, uemeepo, nxmepo s.a.m.d 78.
    6.	Inova^ii produse in sistemul verbului.
    a)	in epoca balto-slavà se constituie infinitivul cu desinenza caracte-risticà -ti ; cf. v.sl. KH^-fe i h « a vedea », KKpaTH « a lua », kphmath « a striga »,
3	KKdTH « a chema », jfKdAHTH « a làuda » ; in limba rusà contemporanà -ti s-a men^inut numai sub accent (spre deosebire de paleoslavà si rusà veche):
71	Vezi §i J. Endzelin, JJpeeneuuiue cJiaenuo-6ouimuucKue n3UKoebie cen3u, p.75.
76 Pentru aceasta vezi A. M e i 11 e t, Ocnoeiibie ocoóewtocrnu sepM/mcKoii epynnu
n3UK0B, Moscova, 1952, pp. 124 — 130; V. M. J i r m u n s k i, llcmopun ueMeifKoeo
H3biKa, ed. IV, Moscova, 1956, pp. 212—221.
76	Vezi si E. P r o k o s c h, C parmumejibuan epa.MMa.muKa eepMancKux nsunoe,
Moscova, 1954, p. 282.
     77	Op. cit., «Bonpocw H3biK03naHHH», 1954, nr. 6, p. 42. Vezi §i V. M az i u 1 i s, op. cit., p. 19, unde se arata cà in limbile baltice cele mai vechi numerale provin din indo-europeana comunà; in schimb, numeralele mai noi au in balticà forme asemànatoare nu numai cu slava, ci ?i cu germanica. Lingvistul lituanian opineazà insà pentru evoluta lor autonoma. Problema originii numeralelor este tratatà de autor mai pe larg in MndoeeponeucKaa denuMCUibuan cucmeMa nucJiumejibHbix, «Bonpocbi H3HK03HaHHH», 1956, nr. 4, pp. 53 — 59 si Kai kurie lietuviu kalbos gramatikos klausimai (Unele probleme ale gra-maticii limbii lituaniene), Vilnius, 1957, pp. 40—64.
     78	Vezi §i J. O t r e b s k i, «Bonpocbi H3UK03HaHHH », 1954, nr. 6, pp. 42—43, idem, Gramatyka j“.zyka lilewskiego, vol. I, Warszawa, 1958, p. 47, vol. Ill, Warszawa,
1956,	pp. 162-178.
100