« Dacâ treciitul se va ridica din mormînt — albii §i restauratia, Vor trebui sa descopere si sa nimiceascâ versul meu, din cauzâ câ e eu desâvîrsire dâunâ-tor pentru albi »17.
    Deci : poezia nu poate fi frumoasâ (nu poate avea deci valoare estetica) si pentru proletariat, si pentru dusmanii sâi. «Trebuie sa faci ^andari din basmul despre arta apolitica » — il îndemna pe poetul zilelor noastre Maiakovski18.
     în strinsâ legatura eu principiul partinitâ^ii, ca un corolar al sâu, Maiakovski a fundamentat principiul comenzii sociale. Acesta însâ nu poate si nu trebuie în^eles simplist, luîndu-se în considerable doar sensul strict (uzual, cotidian) al cuvîntului « comanda » (« Sarcina de a îndeplini o lucrare, de a livra o marfâ, un produs etc. »). 19 Comanda socialâ e necesitatea lâuntricâ pe care o resimte poetul de a interveni ca poet (adicâ prin scrierea unei poezii) într-o ac^iune politica, economica, culturalâ. Deosebit de plastic se definente acest mod de a în|:elege poezia în cunoscutul început al poemului « Vladimir Ilici Lenin » :
              BpeMH —
                              iiaMHuaio
                                  npo JleHHna paccnaa.
                Ho He noTOMy,
                             'ito ropn
                                      HeTy ôojiee,
                BpeMH
                          noTOMy,
                                 HTO pe3KaH TOCKa
                   CTajia hchok),
                              OC03HaHHOIO Co.TIbIO.
    Deci : atîta timp cît poetul era încâ copleçit de durere, nu putea, n-avea drept sa serie. Acum însâ creeazâ » « no MaH^aTy flOJira », pentru câ durerea a devenit constientâ §i ca atare generatoare de îndemnuri la acquine.
    Cerinta « comenzii sociale » nu poate fi înteleasâ dacâ n-o coroborâm eu un ait principiu estetic deosebit de scump lui Maiakovski — pretentia de a trata poezia ca productie. Mai aies în legâturâ eu aceasta sînt posibile râstâl-mâciri si echivocuri eu atît mai mult eu cît luârile de atitudine in materie ale poetului nu erau ferite, mult timp, de confuzii. Maiakovski se considera « mobilizat de revolutie » ; el cerea ca versul sa fie « asezat în rînd eu baioneta », despre poezie, întoemai ca despre orice altâ productie, « in fata biroului politic sâ faeâ raport Stalin ». Pretenda izvorâste din cutezan^a aproape demiurgicâ de a transforma în poezie orice element al realitâtii, la fel cum legendarul Midas transforma în aur orice obiect de care se atingea. Lui Maiakovski-poetul îi era organic ostilâ poezia esenineanâ, exclusiv spontanâ, nesupusâ controlului rajlunii. Maiakovski voia — çi în cele mai dese cazuri reusea — sâ fie stâpîn absolut al geniului sâu 2o. Si voia sâ fie consecvent pînâ la capât — scria texte pentru placatele ROSTA, lozinci versificate la comandâ, transpunea
     17	Se citeaza dupà volumul lui Z. P a p e r n ì i, Despre maestria lui Maiakovski, p. 25.
     18	Despre munca scriitorului, p. 78.
     19	Dicpionarul limbii romine literare contemporane, voi. I, Ed. Acad. R.P.R., 1955, p. 498.
     20	Mai ainànuntit In legatura cu aceasta vezi articolul Despre poezia politica, «Tribuna», nr. 12 (111) din 21 martie 1959, pp. 1—3.
134