in stare sâ fie memorate cît mai repede de mase. ín focul acestei activita^i deosebit de incordate Maiakovski creeazâ celebrele sale eatrene, culmi inega-labile de expresie laconica, devenite de pe acum proverbe aie limbii ruse :
                 Mujikoü MHe b nonapoK 6ypi;a
                   h iiocKii nonapeHu.
                   Mm ht 10nenn>i c fleTepOypra
                        KaK h ac K un imapen h iji w.
sau :
                   Eiiil aHaHacH,
                   pn6lIHKOB Hîyü,
                   fteHb TBoìi nocjiesmili npnxosHT uypmyft...
    în tendinta de a apropia limba poeziei de limba stràzii, Maiakovski nu se sfia sâ foloseascâ expresii argotice, prescurtâri proprii limbii vorbite (aBno, TpaMH etc.), si chiar vulgarisme, stiind insâ, ca nimeni altul sâ le sublimeze prin context, inaltul continui etic si estetic dominînd întotdeauna. Asa se întîmplâ de pildâ, in acele versuri din poezia « Lui Serghei Esenin », cînd pentru a-i discredita pe eseninisti, Maiakovski il îndeamnâ pe Esenin însuçi sâ-i goneascâ, folosind limbajul specific «Rusiei cîrciumâreçti»:
                    BcTaTb 6bi 33,ecb
                             rpeMumiiM CKaH^ajiHCTOM :
                 —	He n03B0Jii0
                                   MHMJIHTb CTHX
                                                     H MHTb !
                  OrayuiHTb 6bi
                           HX
                                   TpexnaJiwM cbhctom
                b Qaôynmy
                             h b ôora ffyrny MaTb !
    Nu încape îndoialâ cà tocmai excep^ionala capacitate de a « stâpîni » cuvîntul stâ la baza sistemului de imagini atît de original, care leagà direct, organic estetica maiakovskianâ de versificatia poetului. Dintre proprietâtile specifice poeziei lui, se pare câ trebuie reliefatâ în primul rînd malerialitatea metaforelor maiakovskiene. Spunînd aceasta ne referim mai aies la iscusinta cu care Maiakovski genereazâ din comparabile si metaforele sale, «a doua realitate »> fâcînd-o sâ trâiascâ de la sine, parcâ independent de prima realitate cea « obisnuitâ », pentru relief area câreia imaginile au fost create. Exemple de acest gen sînt foarte freevente în întreaga poezie a lui Maiakovski :
    în « Norul în pantaloni », dupâ ce aflâ de trâdarea iubitei, deçi pretinde câ e « absolut liniçtit », poetul trece printr-un accès groaznic de suferinÇâ, dar nu se destâinuie decît mamei la telefon, stabilind singur diagnosticul la modul metaforic, eu nuantâ de autoironizare :
                     Mania !
                   Bain cbiH npeupacHO Cojich !
                     Maiia !
                  y nero noîKap cepaita.
    Mai departe insâ imaginea aproape banalâ a inimii care s-a aprins din cauza dragostei si a geloziei se transformâ într-o realitate fizicâ. Atraçi de mirosul cârnii fripte sosesc pompierii « sclipitori », « eu càsti », iar poetul protesteazâ :
                     He;ib:jH canoîKiima !
                       Ci;a;KiiTe iio;Kapni,iM :
                  Ha cepAne ropninee neayT b Jiacwax.
10*
147