poarcâ”. Totuçi nu s-a observât câ avem mînzat, mînzatâ; ciut, cîutâ-, june, juncâ, etc.
    In 1948, Eugen Seidel a pus în discutie existenta genului personal într-un lung articol, fâcînd incursiuni în diferite limbi4.
    Cu tóate acestea, în 1954 Qramatica limbii romîne, scoasâ sub auspiciile Academiei RPR, a consacrai existenta genului personal, retinînd constructiile semnalate de C. Racovitâ çi fórmele de genetiv-dativ aie numelor proprii féminine, deosebite de cele ale numelor comune, cum çi alipirea adjectivului posesiv direct la unele nume de persoane, dintre exemplele aduse în sprijinul genului personal de A. Graur.
    C.	Racovità a plecat de la existenta genului personal în limba polonâ, cunoscînd lucrarea specialâ a lui Konrad Drzewiecki (1871—1922), elevul lui Meillet: Le genre personnel dans la déclinaison polonaise, apàrutâ la Paris în 1918.
     E de vâzut însâ care este situatia exactâ a genului personal în limba polonâ çi cum poate fi mai bine définit genul, pentru a nu încurca categoriile grama-ticale çi a provoca nedumeriri çi confuzii.
    Limba polonâ literarâ actualâ cunoaçte cinci genuri, dintre care trei la singular çi douâ la plural. La singular functioneazâ genurile clasice: masculin, féminin çi neutru, cele mai vechi în limba, ultimul din genuri corespunzînd în ordinea genului natural biologie, fiintelor nematurizate, plâpînde, copii sau pui de animale : dziecko (copil), dzieciç (copilaç), dziewczÇ (fetita), zrebiç (mînz), cielç (viÇel), kurczÇ (pui de gâinâ), orîç (pui de vultur) etc. La plural, în locul celor trei genuri, care au functionat multâ vreme, s-au constituit progresiv douâ noi genuri çi anume genul mçskoosoboivy (masculin personal) çi niemçskoosobowy (ne-masculin personal), adicâ genul în care intrâ tóate substantívele (de orice gen la singular), care nu se încadreazâ genului masculin personal (masculinele nepersonale, toate femininele çi toate neutrele). Deci nu e vorba de gen personal çi nepersonal, cum s-ar înÇelege din terminologia romîneascâ, ci de gen masculin personal çi ne-masculin personal. Istoria pluralului çi a genului masculin personal în limba polonâ este dintre cele mai interesante, dar nu s-a arâtat pînâ acum, într-o lucrare specialâ, toatâ complexitatea fenomenelor de plural çi nu e cazul sâ stâruim aici. Vom infâ^iça numai unele aspecte.
    Ca în multe alte limbi, çi în limba polonâ a existât o tendintâ de simplificare çi unificare a formelor, care s-a manifestât mai aies la cazurile oblice de la plural. Astfel, la dativ plural în locul multelor terminaci din protoslavâ, moçtenite de vechea polonâ, s-a impus din sec. XVII numai terminatia -om, pentru toate cele trei declinaci (masculinâ, femininâ çi neutrâ): meiom(m),
4	Eugen Seidel, Qibt es ein Qenus personale, in « Bulletin linguistique », XVI
(1948), p. 1-71.
32