Anton Balota
DESPRE GENETICA §I TEHNICA EPICEI ORALE SUD SLAVE* [I]
    IVuk Karadzic deosebea cu totul categoric rosturile zicerii epice, de cele ale cintecului liric 1. Cintarea acestora din urmä este evident un act strict individual, expresia unor sentimente intime §i proprii, pe cînd zicerea celor dintîi are întotdeauna un rost public, cu caracter de spectacol, implicînd un artist specializat, guslarul, precum §i un grup de auditori, cunoscätori, ori cel putin amatori specifici.
    Observatia lui Karadzic, prinsä pe viu, face parte dintr-un lant de indicii care documenteazä aceiaçi situatie, înçirîndu-se din vremurile lui Petar Hektorovic' (1487—-1572) pina in vremurile noastre, cind Mathias Murko 2 a constatât ace-leaçi fapte.
    Douä dintre cele trei bugarstice, cuprinse de poetul dalmat în propria sa poema Ribanje i ribarsko prigovoranje3 (Pescuitul §i conversaci pescaresi), au conservât, în versurile lor finale, lipsite de orice legatura organica, atît cu poema lui Hektorovitf, cìt §i cu anecdota baladelor, amintirile rosturilor publice çi profesionale ale zicerilor epice.
     *) Termenul « sud slav » ne-a fost impus de existença unui raport de continuitate cronologica, de coexistent si desvoltare comuna a celor douä epici orale sud slave, —bulgara ?i sirbä, — pina in veacul al XV-lea, cînd imprejuräri istorice deosebite le-au difetençiat formal realizärile, dar nu ji tehnica literarä. Termenul « sîrb » il întrcbuintam in cursul expu-nerii noastre atunci cînd ne referim la fenomene §i fapte ce isvoresc din realitâçi specifice lumii sîrbeçti propriu zise.
     1	Cpncue Hapoduc njecMe ed. 1932, pag. III.
     2	Cf. La poesie épique en Yougoslavie au debut du XX-e siècle, Paris, 1929 ?i «Revue des études slave », Paris, XIII, 1933, p. 16 — 50.
     3	Cf. ed. Venezzia 1568; ed. moderna Stari pisci hrvatski, VI, Zagreb, 1876.
     4	Op. cit., vrs. 525 — 592 çi 595 — 635, precum $i V. Bogiâic, H apodi le njecMe U3 cmapux uajeume npUMOpCKUX pyxonuca,, Beograd 1878, nr. 6 §i 49.
159