Aceastâ odajdie este într-adevâr, precum spune Tafrali, o « admirable et unique étoffe ». Mai mult ca bogâçia de fir de aur çi argint çi multimea mârgâritarelor te uimeçte migaia cu care a fost brodatâ nebedernita. Socotim cà nu este de prisos a adâuga cite ce va la cele scrise de Tafrali. Astfel multimea celor de fatâ la Adormirea Maicii Domnului se desprinde pe un fond de aur. Mîntuitorul tine in brate sufletul mamei sale. In dreapta çi în stìnga sa stâ cite un arhanghel iar în spatele lui se vede un noian de capete de îngeri, (treisprezece la numâr). La câpâtîiul Mariei se aflâ 6 apostoli çi eu un arhiereu iar la picioarele ei alti apostoli çi eu încâ un arhiereu. Simetria dom-neçte din plin peste tot. Mârgâritare nenumârate çi destul de groase (din care lipsesc doar cîteva) ridica scumpetea odâjdiei. E drept câ totodatâ eie o îmbîcsesc, stînjenindu-te cînd te uiti chiar cu lupa la amânuntele cusâturii. Migaia cu care s-au lucrat chipurile tuturor sfintilor este uluitoare. Bunâoarâ Sfîntul Petru, aduce aminte frescele bizantine delà biserica Sf. Nicolae Domnesc delà Curtea de Argeç. Fiecare cap ar trebui fotografiat cîte unul. Toatâ lumea e imbracata eu aur, în afara arhiereilor — aceçtia eu cîte un omofor de argint — çi a diaconului eu câdel-nita din spatele lui Petru care çi el tâmîiazâ. La fiecare colt al scenei stâ un sfeçnic mare, cam butucânos, înecat în mârgâritare. Fiori14 din fire de mâtase verde çi roçie împletite eu sîrmâ de aur împodobesc poalele patului Fecioarei; fiecare floare este înconjuratâ de cîte un rotocol de mârgâritare. Chenarul nebedernitei este înfrumusetat la fel. Mandorla lui Hristos strâluceçte de aur çi de argint. Putina arhitecturâ care se desluseçte printre miçcârile sfintilor este aurie, dar ferestrele çi acoperiçurile sînt argintii iar încâperile sînt verzi çi roçii pe dinâuntru. Poti deosebi pînâ çi o coloanâ cu un puternic capitel chiar deasupra cuvintelor TŸjç 0(sotó)xou Cu toatâ pârerea lui Tafrali, citesc ajutat de o lupâ 'H KOIMHZIS (nu K0IM0ISE2); H este închis. Nr. 81. Nebedernita cu « Platitera ». (Cf. Tafrali, p. 48 çi pl. XL, Nr. 81). (Se gâseçte sus, în depozitul muzeului). Nu împârtâçim pârerea lui Tafrali câ chipul Maicii Domnului este chiar aça de « très finement brodé. » Departe de a fi o lucrare din veacul al XV-lea, odajdia pare sa fie din veacul al XVII-lea sau al XVIII-lea judecînd dupâ împletiturile chenarului ei. Este în foarte bunâ stare, nelipsind decît cîteva mârgâritare ale rotocolului care o cuprinde pe « Pia-titera. » Nr. 82 Nebedernita cu simbolurile evanghelistilor. (Cf. Tafrali, p. 48—49 §i pl. XL, nr. 82). 14 G. Millet, op. cit., p. 65 (çi pl. CXXXII) vorbeçte de doua variante aie tranda-firului persan, afa cum il aratâ manuscrisele începînd din veacul al X-lea. 154