o dimensiune mult mai tragica, il ìncearcà çi asasinul din ìn stepa ; el devine ucigaç, pentru câ çtie, simte câ in orice caz va pieri çi dacá nu va ucide. Desìi àd e jdea, senzatia ruperii tuturor legàturilor cu lumea obiçnuitâ, « moralâ » — il impinge la crimâ. Ìn splendida schiçâ Cm píntele, Silan Petrov çi Marca au ajuns într-o situale atît de delicata, dragostea nepermisâ i-a cucerit într-o ase-menea mâsurâ, iluzia de a o pàstra în tainâ se dovedeçte a fi atît de deçartâ, încît pentru ei nu mai are nici un rost sa se ascundà. Afiçîndu-çi pâcatul çi sfidînd moralitatea celor din jur, Silan çi iubita lui nu au nimic de pierdut. (—• « Ne vâd ? n-au decît ! Vadâ-ne cine o pofti ! Atîta pagubâ »). Numai pentrucâ a ajuns într-o situatie fârâ ieçire, Silan Petrov, « un om cumsecade » pînâ la urmâ, ajunge sa pronunce cu glas tare fraze atît de pàcàtoase, ca cele prin care recunoaçte câ doreçte moartea propriului fiu. Aceastâ moarte îi apare ca o eliberare, dupa care va pleca în Siberia, în Cuban, oriunde . . . Aici, între oameni, în fata cârora s-a compromis, nu mai exista nici o cale de reabilitare . . . Nu are nimic de pierdut, dacâ-çi destâinuieçte crimele unui duhovnic çi plàteçte cu ducati falçi iertarea pâcatelor nici Hélène de Courcy, dar dintr-un ait motiv —• puterea ei e atît de mare, încît nici nu-i pasâ de pârerea celor din jur. Cuvalda, Satin çi alçi vagabonzi cinici din creatia lui Gorki au o situale aparte. ìn cele mai dese cazuri sìnt oameni ìnzestrati, constienti de superioritatea lor fata de cei care, pe scara ierarhiilor sociale, le sînt totuçi superiori. Sînt în acelaç timp oamenii iremediabil declasati, « pierduti » dintr-un anumit punct de vedere, care au pârâsit orice sperantà de a-çi mai putea organiza o viatâ « nórmala », luminata de vreun scop nobil, cìt de modest. Sînt incapabili de orice efort con-structiv. De aceea, urasc, urasc cu pasiune, cìnd pe fata, cìnd ìnfundat, pe toti acei care, deçi inferiori lor au totuçi dreptul sâ-i dispretuiascâ pentrucâ au o « situatie » mai bunâ. Dispretul e reciproc. Pe nimeni nu dispreÇuiesc atît de straçnic « vagabonzii inteligenti » ca pe « moraliçtii tîmpiti ». De aceea, îi çi lovesc cu singura arma care le-a mai ramas (çi pe care nimeni nu li-o poate smulge) — inteligenta. îi strivesc pe adversari eu cinismul lor sarcastic, aruncîndu-i pe fata, fârâ mânuçi çi scrupule, tot ce çtiu çi tot ce cred despre ei. Uneori, cînd e vorba de prieteni, cinismul acesta al inteligentei debordante e binevoitor, dar devine sarcastic atunci cînd trebuiesc respinse pretentiile stâpînirii : « De unde sa luâm prundiç çi moloz ? Hai, toatâ strada, în oraç sa dârîmâm duma ! 15 Alt folos, aça veche cum e, nu vâd cum s-ar mai putea scoate din ea. Aça, însâ, veti servi oraçul de douâ ori : çi strada « Viejnaia » va deveni mai frumoasâ çi pe ei veçi obliga sâ construiascâ o dumâ noua. Cai pentru transport sâ luati de la primar, împreunâ cu cele trei fiiee aie lui, fecioare pentru tras mai mult decît corespunzâtoare ».
în continuare, toatâ întîmplarea cu jaiba lui Vavilov împotriva lui Petun-nicov, parcâ pune fatâ-n fatâ douâ tipuri de cinici ; unul scîrbos (fiul negusto-
      15 Primària.
85