Se stie cà Nicolae Bàlcescu,ca « agent al emigratici romìne » §i Gezar Bolliac au fost mediatorii acestei mari opere de infralire si cà prin « proiectul de pacificare » de la Seghedin (14 iulie 1849) ei obtinurà recunoasterea legala de câtre guvernul maghiar a unei na^ionalitàti romîneçti aparte ìn Ungaria $i dreptul ei de a foiosi limba romînâ în administra^ie, ¡jcoalà, bisericà, odatà cu declararea solemnà a desfiintàrii clàcii §i a tuturor presta(iilor feudale1.
    Pentru obt-inerea acestui tratat, care, din nefericire, nu a putut fi pus ìn aplicare din cauza càderii revolutiei unguresti, au fost necesare lungi trata-tive intre delegatii romìni §i guvernul lui L. Kossuth. Nu odatà Bàlcescu fu cuprins de disperare: « Eu însumi desper si nu mai crez cà este chip a ìmpàca aceste ambe natii. Nu poti rezona cu ura, ràzbunarea, fanatismul, mìndria §i inverçunarea amìndurora: trebuie pentru aceasta vreme, multà vreme » 2, scria el abia douà sàptàmìni ìnainte de ìncheierea tratatului. Pentru rezultatul fericit, fie si simbolic, al împâcârii între romìni §i unguri au contribuit puternic §i polonii afiati in Ungaria 3. Doi generali poloni din partidul lui Adam Czar-toryski, Bem si Dembinski, au stàruit sa arate guvernului maghiar necesitatea urgentà de a se ìn^elege cu rominii. In special Dembinski, fost comandant al armatelor polone in revolutia de la 1830—1831, a sprijinit puternic misiunea lui Bàlcescu §i a lui Bolliac. Cînd se oferi a doua oarà lui Dembinski comanda supremà a oçtilor ungureçti, el declarà cà nu o va primi, decìt dacà maghiarii « vor recunoaçte na^ionalitatea slavâ çi cea romînâ »4. Aceastà media^iune în chestiunea na^ionalâ a romînilor çi a slavilor din Ungaria a mai fost subli-niatà5, dar în istoriografia noastrà s-au cercetat prea pu^in împrejurârile speciale ale interven^iei polone între noi §i guvernul lui L. Kossuth, situala specialà în care se aflau emigratii poloni fatâ de situatia internà din Ungaria la 1849.
    In Ungaria, ca §i în celelalte târi din Europa, emigra^ia polonâ se afla divizatà între democrati §i conservatori, chiar în ceea ce prive§te pe fruntaçii militari ; Generalii Dembinski si Bem erau dintre conservatori, generalul Wysocki apar^inea democra{.ilor. Invinuirile aduse de Wysocki lui Bem, cum cà ar fi împiedicat actiunea voluntarilor poloni çi toatà opera de eliberare a Poloniei, fàceau parte din obiçnuitele polemici între cele douâ aripi aie emigraci 6.
    Faptul cà N. Bàlcescu s-a adresat generalului Dembinski, precum §i lui Bem §i nu lui Wysocki, comandantul legiunii polone, despre care pomene§te de cîteva ori în scrisorile câtre Ioan Ghica 7, se datoreste împrejuràrii cà cel din urmâ nu a aderat la mediatiunea între unguri §i romîni, a dezaprobat expedia^ia lui Bem în Moldova §i si-a concentrât toatà aten^ia numai spre
o	trecere a armatelor polone si ungureçti în Galitia 8.
    Dar misiunea romînâ în Ungaria nu s-a aflat numai în fa|a diviziunii emigra^iei polone, ci trebuia sâ piloteze eu îndemînare în apele tulburi aie
     1	I. GHICA, op. cit., p. 371—376.
      2	Ibidem, p. 346.
      3	Cf. çi Historia Polski, t. II — 3, p. 314.
4	P. P. PANAITESCU, Emigrafia poloni fi revolufia romînâ de la 1848, p. 119.
     6 Ibidem, p. 16—19; M. HANDELSMAN, op. cit., p. 108—119; RUSSJAN, op. cit., p. 177—201.
     6	J. FREILICH, Polska w dobie wielkiej emigraeji, p. 23—25.
     7	I. GHICA, Amintiri din pribegie, p. 279, 322, 324.
     8	L. RUSSJAN op. cit., p. 202—217.
69