ficenta doamnei nu putea sa ramina necunoscutà in viaja de mànàstire. Explicaría cu inscrip|iile de pe pietrele de mormint ?i lipsa aceleia a Despinei dintre eie nu convinge. Opera aceasta n- a fost inspirata de pietre de mormìnt.
    De fapt, in privila « rugàciunii la ieçirea sufletului » credem cà avem de a face, cel putin in forma in care ne-a parvenit, cu o amplificare ulterioarà, imaginatá de un càlugàr, imediat dupa stingerea lui Neagoe, sau mai tìrziu.
    La fel se poate spune despre capitolul ìn care se vorbe§te de pecetluirea càr|ii. Atltea interpolan cu caracter religios trebuiau sa nu dea de bànuit çi sa li se caute o ìntàrire domneascà. De altfel, ìntre adaose pare sa se rindu-iascà tot ceea ce urmeazâ de aci §i pînà la sfîrçit: cuvîntul càtre cele doua slugi, pisania Mànàstirii Argeçului etc., ca si o mare parte de la ìnceputul scrierii. Asemenea adaose au putut fi introduse ìn opera, ca o « desàvìr§ire », curìnd dupà moartea lui Neagoe, ìncìt existenta unora dintre eie ìn versiunea slavonà §i in celelalte versiuni nu denota deloc existenta lor in prototipul învâ\âturilor. Versiunea slavonâ cunoscutà noua azi este o copie. De exemplu, cînd se vorbeçte de garda voievodului formata din 60 de oçteni, se spune « si acei 60 de bàrbari sa nu aibà de lucru eu bâtâlia » (h cïh $ a\,y,/Kïh ch BoeA\K pakottü a*' HÉ haimat) 1. Totu§i în text nu se mai vorbe§te pînà aci de aceçti ostasi, ceea ce înseamnà cà,textul este lacunar: în copiere s-a sàrit un anumit pasaj.
    0	alta serie de argumente aduse împotriva autenticitàrii se depàrteazà de obiectul scrierii. Lipsurile care i se gàsesc nu sint de natura ei, ci de natura unor opere de ait caracter. Astfel, a gâsi câ nu se vorbeçte nimic despre impozite §i vâmi 2, însemneazà a cere sà fie o operà de caracter economie. A observa, de asemenea, cà nu se prezintà amànunjit un anumit ceremonial sau anumite obiceiuri însemneazà a pretinde ca opera sà ia înfàtiçarea Condicii lui Gheorgachi sau Descrierii Moldovei lui Dimitrie Cantemir. învâfâ-turile lui Neagoe însà, ca toate scrierile de genul lor, n-au de scop sà prezinte organizàri çi obiceiuri consacrate, care mergeau de la sine, ci sà introduca pe principe în tainele diploma^iei §i ale conducerii politice §i militare.
    In felul acesta nu-1 intereseazà pe sfàtuitor eticheta mesii si rînduiala bucatelor, ci grija ca sa se evite umilirea mesenilor prin sebimbarea locu-rilor odatà ocúpate, chiar daeà demnitari de frunte sositi mai tîrziu ar merita un loc mai de cinste. Domnul nu trebuie sà-çi atragà resentimentul nimànui.
    E drept cà nu se vorbeste nimic despre vînàtoare, dar faptul acesta nu dovedeçte neautenticitatea scrierii. Ceremonialul vînàtorii de curte era consacrai, si în scris si în practicà, din antichitate si a vorbi despre el însemna a insista asupra unor lucruri arhicunoscute la curte. De la opera lui Xenofon, Kuv7]yetixóc, reluatà de Arrianus 3 si pînà în vremurile moderne, vînàtoarea a constituit mereu obiect de tratare în opere de specialitate si în opere de artà 4.
    In sprijinul neautenticitâtii învâ\âturilor s-au adus si freevente cazuri de pseudoepigrafii din evul mediu. E de observât însà cà în majoritatea cazu-rilor e vorba de ilustre figuri de sfinti sau duhovnici, càrora li s-au atribuit
     1	Cronicile slavo-romine, ed. P. P. PANAITESGU, p. 245.
     2	P. P. PANAITESCU, op. cit., p. 48.
     3	DR. ERWIN REX, Abriss der Geschichte der antiken Literatur, ed. 38. Berlin, 1887, p. 32 ?i 101.
     4	Amintite de Odobescu in Pseudo-Kinegheticos.
329